Ninge ca-n poveşti de Elena Valeria Ciura

Cum mai ninge! De ce ninge,
De ce nor vântul se-atinge?
Oare-l scutură prea tare,
Crede că bate covoare?

Lebăda şi-a-nstrăinat
Straiul ce-l purta pe lac?

Ori gânsacul supărat
Că vişine a mâncat-
Tare rău s-a îmbătat
Şi femeile din sat
Jumulit , dezpintenat,
Pe movilă l-au lăsat?

Ninge, ninge, ce mai ninge!
De bucurie, râul plânge.
Soarele se odihneşte
Şi aşteaptă primăvara
S-aurească toată ţara.

Iarna, el şi-arată dinţii
Şi sclipeşte-aşa ,-ntr-o doară
Că i-e dor de-o vară-vară
Şi de plaja cea întinsă
Ce de Moşul este ninsă....

Soare, nu te supăra
Fără tine, cum nu ştim!!!
Viaţa n-ar mai exista,
Dar acuma ne este bine-
Că ninge şi...fără tine !

Dor de Cornelia Stamati

Visez ca sunt inca acasa

Si ma trezesc cu ochii uzi, fierbinti!

Zadarnic strig ca nu imi pasa

Cand lacrimi mari se-ncolacesc cuminti...

Acea casuta veche,batraneasca

Si gardul prafuit de langa drum...

Acolo a-ncetat demult sa creasca

Iubirea...eu unde ma-torc acum?

Ma astepta maicuta blanda-n poarta

Si tata cu un zam bet larg si bun!

Dar azi maicuta mea demult e moarta

Iar tata plange c-am uitat sa-l sun...

Credeam ca oriunde poate fi acasa,

Ca pot uita zapezile si muntii si fiinta!...

Cu pumnii stransi faceam o alta casa...

Dar am ucis iubirea si credinta!

DESPRE LINIȘTE de Stefan Oana Valentin

Frigul sporovăie a gheață
La o șuetă printre streșini
Condamnând decisiv frunze
La moarte prin nemișcare.

Soarele mimează lumină
Dezbrăcat pușcă de raze.
Pesemne au fugit de-acasă
În țările gălăgios de calde.

Surd, sticlește hidos timpul
Din curgeri intacte, de apă
Și tăcerea bâlbâie tremurat
Grimasă, de buze alb-vinete.

Marea s-a încuiat chircită
Între pereți reci de furtună
Nu mai vrea să atingă țărm
De liniște, fierbinte-n nisip.

Păsările au murit între aripi
Căutând în picaj pământul
Iar vântul a astupat la gură
Pădurea, să nu mai troznească.

03 01 2013
ȘTEFAN OANĂ

de n-ar fi ea de Leonid Iacob

Din floarea lumii

a-nflorit iubirea,

parfum care dezmiardă

al vieţii suflet plin,

e ambra ce-o gustară

cândva-n Olymp toţi zeii

şi are-n ea lumina

venită din Divin.

De n-ar fi ea, pământul

s-ar tot roti aiurea,

şi stelele sărace

ar fi-n sclipirea lor,

ne-a dat-o spre păstrare

Măritul, Creatorul,

s-o ducem pretutindeni

s-o răsădim în dor.

Primeşte-o cu sfială

în casa ta frumoasă,

şi-i pune spre odihnă

o perină de vis,

lumina e luci-va

în bezna cea mai groasă

şi ea-ţi va duce paşii

spre-al vieţii paradis.

RETROGENEZĂ de Stefan Oana Valentin

Ce ascunde, oare,
Negrul dintre stele
Alte lumi abstracte
Cu făpturi rebele?

Oare este lava caldă
O lume-n miniatură
Ori de mină floarea albă
Lumea fără de măsură?

Viața-i vis ori visul viață
Noi aici ne ispășim
Vreo amarnică pedeapsă
Vis e viața sau leșin?

Universul e atomul
Ori atomul univers
Cugetând și eu ca omul
Cu al meu prea simplu vers?

03 01 2013
ȘTEFAN OANĂ

PE ARIPI DE ÎNGER-Ines Vanda Popa

În lacrimi de vânt m-am ascuns de-ntristare 
Și-n colțuri de cer m-am retras pe un sloi
Mai ninge mărunt în iubirea ce doare 
Și ninge-n cuvântul rostit pentru doi.

Mai fulguie-n inimi, mai freamăt-un dor
Adie a ploaie, o frunză mai cântă,
Trestia vieții se-ndoaie ușor,
Gându-mi dansează și stă iar la pândă.

Perla iubirii s-a ascuns într-o clipă
Și zace-abătută-n scoici de cristale
Pescărușii mă-ntreabă ce-i cu-atâta risipă,
De raze stinghere prin lacrimi de jale.

Îngerul nopții din liră imi cântă
Și-aduce pe aripi iubiri ancestrale,
Îmi șoptește din moara de vânt a lui taină
Luceferi de-argint scriu cu slove corale.

A venit să-mi cuvânte din sfere înalte
Despre lumi nevăzute, miracole-n cer,
Despre suflete veșnic îndrăgostite
Ce caută-n luceferi iubiri din eter.

Ochii lui de-un albastru pur ca zenitul
Mă privesc cu-adorare așteptând glăsuiri,
Mă cuprind nostalgii ghemuite-n crepuscul
Și schițez cu sfială surâsu-n priviri.

Sunt ca un nadir rătăcit între astre
Luna clipește zâmbind efemer
Mistuită de dor zbor pe aripi albastre
Citesc rânduri scrise cu penițe de cer.

Mă cuprinde un înger cu iubire divină
Și-o baladă sublimă-mi cântă duios
Constelațiile toate mă poartă de mână,
Ducând al meu vis într-un dans grațios.

Pe aripa lui îngerească mă-nălță
În voci armonioase se-aud fericiri,
Eu visez despre noi și-n talaz de speranță,
Plutesc printre stele in cânt de viori.

Tăcerea înnobilează cuvântul de Ovidiu Oana-pârâu

Răsplata trudei mele-i demnitatea

Pe care-o port, ca pavăză şi armă,

În bătălii cu cei ce vor s-adoarmă

Credinţa-n adevăr, cu răutatea.

Cuvântul a născut din glie, pâine.

Cuvântul spune simplu cine eşti,

Cu el bunicii rostuiesc poveşti,

Şi este arca lumii către mâine.

E folosit, adesea ca sudalmă,

Și-mpovărează sufletul când lacrimi,

Arăzdând obrajii ofiliţi de patimi,

Nu pot schimba în mângâieri, o palmă.

Pentru oricine-i dar dumnezeiesc.

E preţios când naşte mângâiere,

Sau aur pur, când, devenit tăcere,

Înnobilează chipul omenesc.

CE FERICITĂ SUNT… de Ioana Burghel

Fericită sunt în singurătatea mea…

Ninge dincolo de pleoapeacolo unde
nicio umbră nu întinează
lumina…

Îmi învălui tăcerile
cu verdele-căprui
al ochilor…

Nimic nu mă doare
în nesfârşirea zăpezii…

Nu mai simt nici rana
lăsată de cerbi
nu aud nici fâlfâirea
corbilor orbi…

În valea aceasta
dintre Viaţă şi Moarte
Singurătate
doar pasul tău
mă străbate…

Ce fericită sunt în singurătatea mea
şi totuşi
cât de departe…

VIZIUNE de Elena Iuliana Constantinescu

Clopote sparte,
Aramă pe chipuri,
Un soare sălbaticMâncat de nisipuri!…
Unghii în flăcări
Înfipte în piatră,
Zăpadă de sânge
Și guri care latră!…
Nebună, cu ochi-nghețați,
Aprinde, de ceară un rug
Din tălpile casei cu vuiet prelung…
Zadarnic, uscatele stele se rup.

Doar ei de Lavinia Amalia

Cat de stingher sta cerul intre noi

Mirat de ezitarea de-a-l primi

Ne canta ingerii prea tristi si goi

In neputinta noastra de-a iubi.

Un fulg de nea mai cade plictisit

Stiind ca frumusetea-i in zadar

Degeaba chipul ni l-am varuit

Cand sufletul e rece si murdar.

Doi batranei cu-n dor parca hoinar

Mai stralucesc  minunea in priviri

Ei doar mai poarta-al palmelor altar

Pastrand in inimi cer de armonii...

RUGĂ SIMPLĂ de Stefan Oana Valentin

Dă-i 
Doamne 
Morții, 
Niște vise
Ca să ne țină
De urât
Când trecem,
Mut
Prin infinitele
Abise
Dă-i
Doamne
Morții,
Vise.

02 01 2013
ȘTEFAN OANĂ

Furtuni de dor de Lavinia Amalia

Imi clocoteste-n vene-a ta dorinta

Si-un dor sfasietor sa te gasesc

Te vreau haotic,sa-mi eliberezi fiinta

Ca sa renasc total dumnezeiesc.

Sunt azi cazuta-n  vesnicia noptii

Vreau dimineti senine de-nceput

Deasupra datinilor ce-si scot coltii

Sa ne-nrobim intr-un etern sarut...

In pieptul tau sa imi zidesc altarul

Rugul aprins ne fie legamant

Sa imi stergi plansul,sa iti beau amarul

Sa cladim visul intr-un templu sfant.

In palme sa iti fiu o rugaciune

In ochi icoana unui zbor sublim

Tu sa-mi  fi inceput,eu marginea de lume

In gand,in trup,in suflet pe veci sa ne iubim!

în ore-ntunecate de Renate Müller

zburd în aşteptarea ta
sunt ramura deplină
pe care te poţi aşeza
când te vei întoarce

fără tine mi-e greu
îţi dăruiesc florile
nopţilor culese
de pe câmpiile lunii

făptură de sticlă
când moartă când vie:

închid acum pleoapele
iluziilor deşarte

HD 02.01.2012 RM

utopia de Renate Müller

există dimineţi
în care trudesc
în carieră de piatră

îmi simt
spinarea lovită
de ecoul surpărilor

de când mă ştiu
mă hrănesc
cu bolovani

muncesc să-mi câştig
pâinea
cea de toate zilele

rupând bucată
după bucată
din muntele vieţii

HD 01.01.2013 RM

IARNA de Elena Iuliana Constantinescu

Albe, trec sănii peste deal,
Și zurgălăi se sparg în vânt,
Pe apă, caut tremurând,
Oglinzile albastre de cuvânt;

Albe sănii ard la răscruci…
Altare înghețate,
Strâng de pe masă flori de geam
Și aripi îndrăznețe.

Primul fulg de Ene Adrian Daniel

Norii iernii vin în valuri -
Cenuşii, plutind greoi
Peste văi şi peste dealuri,
Peste amintiri din noi.

Lasă-n urma lor tăcere
Ce durează un minut,
Apoi vântul, cu putere,
Dă iama peste ţinut.

Bat obloanele la geamuri,
Pomii frunza şi-au rărit,
Se strecoară printre ramuri,
Primul fulg e obosit.

Obosit de calea-i lungă,
Lin, pe prag s-a aşezat;
A trecut prin ger s-ajungă
La mine, pe înserat.

Ne cunoaştem de-o vecie,
Ochii iarna i-am deschis,
Şi de-atunci, fără simbrie,
Anotimpului i-am scris.

Mă întreb... a câta oară
Pleacă gândul iar tiptil,
Zburând pe o sănioară
Trasă-n noapte de-un copil?

Mă întreb... a câta oară,
Când primesc colindători,
De ce lacrima îmi zboară
Peste timp, de sărbători?

Mă întreb... a câta oară -
De ce acele tot cad
Când vibrează o vioară
Sub o ramură de brad?

Mă întreb... a câta oară,
Când omătul îl frământ,
De ce anii stau pe-o sfoară?
De ce părul mi-e cărunt?

Mă întreb... a câta oară
De la geam perdeaua smulg
Să văd cum frumos coboară
În ogradă primul fulg?

Deschid uşa cu sfială,
Fulgul tremură uşor;
Ştie că-l aştern pe-o coală,
Se topeşte-ncetişor.

An Nou de Boris Ioachim

An se duce – an începe...
Cum trec anii – nori în vânt!
Încă n-am putut pricepe
Rostul meu pe-acest Pământ.

Ceasuri bune – ceasuri rele,
Îmi ning soarta, zi de zi...
Dar dă sens, vieţii mele,
Jindul meu de-a te iubi.

Un an nou îmi bate-n uşa
Sufletului zbuciumat...
Poate-mi va spăla cenuşa
Ce în piept s-a adunat

Din iluzii spulberate –
Rând pe rând, în anii-mi trişti...
Un fior zglobiu străbate
Viaţa mea – fiindcă exişti.

Gând spre tine-ndrept, iubito,
Gând senin şi-nvăpăiat...
Şi uit viaţa ce-am trăit-o
În dezamăgiri scăldat.

Vreau să uit de oră, clipă –
Vreau – în noul an intrând –
Dragostei să-i fiu risipă
Şi, păşind cu tine-n gând,

Drept, pe calea ce mi-e dată
De la naştere, să merg
Către-o zare luminată
Şi tristeţi din gând să-ţi şterg.

...Ce zici,tu, iubire-alături
Cu şi-n mine, vei păşi?!
Vreau din suflet să îmi mături
Orice nor, spre-a te iubi

Şi în anul nou – ce vine –
Şi-n ani mulţi – ce mi-i doresc...
Pentru tine – pentru mine,
Vreau un veac să te iubesc.

An se duce – an începe...
Cum trec anii – nori în vânt!
Dar pricep că pot pricepe
Că-mi eşti rostul pe Pământ...

MÂINILE ȘI OCHII de Elena Iuliana Constantinescu

În urcior arde
Flacăra veșniciei;
Ascultă vocile lutului
Cum râd singure
Dincolo de nori;
Ochii au fost nuferi
Și ne-au mângâiat;
Mâinile au fost aripi
Și ne-au legănat;
Mâinile și ochii
Pământul ni le caută;
Ochii și mâinile
Viața rotundă, dorință.

acum, la cumpăna de ani ... de Ovidiu Oana-pârâu

a lăcrimat cu clipe seara

ca roua pură în grădină

când se-auzea cântând vioara

balada-i tristă în surdină

a lăcrimat cu clipe anul

prea trist privind veşmântu-i dus

în plânsul lui era aleanul

şi jalea binelui apus

a lăcrimat cu clipe veacul

peste întinsul omenesc

cât vremea nu găsise leacul

celor ce încă războiesc

a lăcrimat cu clipe timpul

peste întreaga zămislire

omagiu vieţii era picul

ca o târzie izbăvire

în aşteptare de Renate Müller

mă inundă cuvinte
ca un val
spuma de litere 
mi se-aşează
în minte

stau întinsă în
nisipul fierbinte
pasăre solitară
cu aripă frântă
la mal

auzul mi-e vântul
şi vuiet de mare
ochii-mi de aer
lumini străvezii
în zare

HD 31.12.2012 RM

Plamadiri de lumina de Lavinia Amalia

Mai lacrimeaza inca trist maslinul

Balsamul rubiniu in vechi pahare

Radacini se- mpletesc pe sub ninsoare

In vii carari  ce spulbera veninul.

In palma mea ingenuncheaza clipa

Nestinselor acorduri glaciare

Corabii trec, cu doruri milenare

Pe marea care mi-angropat aripa

Sub spada ghetii de  tacerii amare

Dospesc izvoare rupte  din lumina

In cuib de vise plamadind odihna

Imbratisatelor priviri de soare...

CABANA DE SFÂRȘIT DE CALENDARE -Lore Moișan

Hai să ne retragem în acea cabană
Ce ne primea la ea în fiecare iarnă
La margini de păduri și la sfârșit de vieți
Să ne retragem în adânci nămeți!

O cabană de lemn, în păduri, undeva
Brazi înalți ca străjeri și făclii într-un geam,
Urșii bruni pe poteci, veverițe pe-un ram
Și pe cer stoluri gri ca din ultimul an.

O geană de foc arzând în șemineu,
O cană de vin pentru acest ultim ger,
O blană de urs ce privește înfrânt
Atunci când cade luna cu fulgii pe pământ.

Bocancii tăi de iarnă acoperiți de ger
Pierzându-li-se urma printre nămeții grei,
Butuci de lemn, iar focul arde viu,
Ce trist e și ce bine aicea in pustiu!

În mansarde de lemn și cu fulgi la ferestre
Miroase a vin fiert și a fir de poveste,
Cojoace, mănuși și fulare din lână,
Un ceas pe perete ce timpu-l amână.

Cât încă avem cabana vom știi că este bine
În păduri și ierni cu zăpezi cristaline,
La margini de păduri și la sfârșit de calendare,
Cu urme de urși rătăciți pe cărare.

31.08.2011

Patricia Serbanescu

Urarea sublimă în gându-mi persistă…
LA MULŢI ANI, PENTRU TOT CE EXISTĂ !
Pentru clipa ce-acum ireversibil zboară
Pentru suflet etern, trezire singulară,
În ceasul măreţ, să priviti spre lumină
Pe-o cale pavată, paşiţi fără vină
Iubirea s-o tineţi în piept, ca un scut
Sa pornim ÎMPREUNĂ, spre un nou început !
Nu ţineţi cont de trecut, sau de soartă,
Priviţi înainte, există o poartă !
Pe-aceiaşi direcţie, este-un cer de festin
Veţi primi la picioare, buchete de crini…

30.12.2012

LA MULŢI ANI DRAGII MEI PRIETENI !
Dumnezeu să vă ţină sub aripa Sa !

Nu-mi sunt de Veronica Simona Mereuta

gândurile mereu atât de albe
ca atunci când creşteau izvoare
înaintea ramurilor
nici ochii albaştrii
să-mi pot privi cerul de aproape

virgula şi restul punctuaţiei
m-au cioplit până la osul
ce s-a dovedit nu îndeajuns de vechi
sau înţelept să-mi poarte
aripile necrescute

am doar sclipirea de lumânare
căpătâi şi speranţă
că mâine are să vină
uneori nechemat
de glasul ce nu mai poate
rosti visul

30.12.2012
VeSMe

N-am să ştiu de Veronica Simona Mereuta

a cui sunt 
nopţile mele de libertate
mă duc departe de fiecare înlănţuire
iubirea e o redută
arde în fiecare dimineaţă
în soarele altcuiva
lumină şi floare de surâs

nu-mi răscoli amintirea altor vieţi
deşertăciunea ăsteia îmi despleteşte dorurile
coama de murg se aşterne zăpadă
peste tot ce am uitat să iert
de dragul unui vis
pe care m-am oprit să-l trăiesc

podul se face punte
apoi funie împletită în trei
doua râuri şi-o lacrimă
aşteptând obrazul
ultimului zbor de bun rămas

30.12.2012
VeSMe

O LACRIMĂ DE ÎNGER -Popa Ines Vanda

Am înflorit cuvinte pentru tine 
S-ascund tăceri în iarna sângerândă,
Cetăți de dor strivesc intre destine 
Robia mea e-al ceasului osândă.

Ninsori de gânduri biciuie înghețuri,
Secundele aleargă în șiraguri,
Ceresc alean, un scurt popas de îngeri
Renasc timid în vis legat de lanțuri.

Orbit de apăsare și scuturat de clipă
Adormi rănit la candela nestinsă,
Cerșești o zi prin fumul tras din pipă,
Suspini umbrit de flacăra aprinsă.

În rug de-nstrăinare astepți sculptând iluzii,
Voi ninge ametiste, răpite dintr-o stea,
Izvoare de iertare, iubire prin perfuzii
Năluca-ți dăruiește în nopți de catifea.

Cernut ne este cerul, de nuferi bântuit,
Icoana amăgirii e ultimul popas,
Ecouri rătăcite se zbat dezlănțuit
O lacrimă de înger e tot ce a rămas.

Prea mult am tăcut de Renate Müller

Răsuflu prin porii cuvintelor
ce-mi stau încleştate în piept,
de când le-am înghiţit firul.

Mi-e foame de tine!

O să te caut !

Pe drum voi depăna ghemul
vorbelor inutile,
să pot să-ţi spun:

Te iubesc!

HD 30.12.2012 RM

Poveste de an nou de Cătălin Codru

Ciob de lună aruncată,
Cerul mirosind a ger,
Focul meu trosneşte-n vatră,
Cum plâng stelele când pier.

Două mâini te desenează,
Începând de jos în sus,
Ochii tăi a vis dansează,
Şi te simt, dar simt că nu-s.

Poezia ta-i vin vechi,
Mă dezmiardă cu poveste,
Îmi şopteşte în urechi,
Ce-a fost vis, dar nu mai este.

Mă aşez la tine-n poală,
Ca un suflet rătăcit,
Şi sunt iar copil de şcoală...
Fericit şi liniştit.

Sănii rătăcite-n ceaţă,
Se aud în noaptea lungă,
Zurgălăi se-aud din piaţă,
Biciuri vechi pocnesc în dungă.

Urători alungă frigul,
Cu atâtea vorbe bune,
Să ne fie bun tot anul,
Nopţi de taină şi minune.

Îmi e teamă să-nchid ochii,
Să nu pierd aşa poveste,
Şi de mâna ta mă-apropii,
Intru-n vise făr` de veste...

Tic-tac și calendar de Radu Adrian Gelu

Pendula plimbă al ceasului tic-tac, ascult și tac,
implacabil calendarul schimbă fila, n-am ce să fac,
scriu doar ceva gânduri ce-s aripi de lăstun hoinar
amintirilor felinar, șoptindu-le triluri de mut canar...

Cele douăsprezece au trecut, întregi și lungi luni,
vechiul părăsind acum, cântând să fim mai buni
curățind amărăciunea, ura și gelozia și ipocrizia,
voi îndrăzni mai departe a păși tainic cu poezia...

Tot respirând versul speranței în fiecare lună
în douăzeci și opt, treizeci, treizeci-una s-adună,
strop cu strop roua dimineților în lumina iubirii
pe amăgirile deșarte ce s-adună-n zările înserării...

Sfârşit de an de Boris Ioachim

Să ştii, iubito, florile sunt dalbe -
Se termină şi începe un nou an…
Pe vârfuri, toate dealurile-s albe –
Aşa erau şi când eram puştan.

Cum cenuşii trec toate, clipa – anul!
Dar bine e că, încă, mai trăiesc…
Ştii, câteodată, aş vrea să dau cu banul:
Să te iubesc – să nu te mai iubesc?

Vezi, tu, e tot mai greu despre iubire
Să pomeneşti – dar încă s-o trăieşti…
Căci lumea noastră lunecă-n neştire,
Către genune…Tot mai triste veşti

De pretutindeni, vin să ne despoaie
De-orice speranţă – deşi, nu le ascult –
Şi atunci, cum poate inima-mi vioaie
Să-ţi dăruiască multul ei tumult?

Se duce înc-un an şi an nou vine…
Nu sunt bătrân – dar nici nu-ntineresc
Decât când mă gândesc, duios, la tine –
Şi-am dat cu banul: vreau să te iubesc.

Să-ţi spun, banal, cum toată lumea spune,
Iubita mea, „la mulţi şi frumoşi ani”?!
Nu, o să-ţi spun: să ai doar zile bune –
Un an e mult – darmite, mai mulţi ani!

…Să ştii, iubito, florile sunt dalbe –
Se termină şi începe un alt an…
Pe vârfuri, toate dealurile-s albe –
Aşa erau şi când eram puştan…

vals de fluturi de Ovidiu Oana-pârâu

un ger cumplit schimonoseşte fumul

în ghemotoace albe zgribulite

ca aşchii ascuţite cade scrumul

din jaruri care ard încremenite

în aer vălătuci inerţi de aburi

zac doar o clipă şi se prăvălesc

la fel cum ţurţuri cad din ninse jgheaburi

şi pe trotuare ace risipesc

o sanie alunecă stafie

cioplesc copite-n ale gheţii scuturi

doi zurgălăi presară pe câmpie

un vals sonor dansat parcă de fluturi

CONTINUI SĂ MĂ MINT… de Patricia Serbanescu

continui să mă mint, că-s clipele uşoare
am îndurat destule, doar E-ul a decis
si-acum împleticită las sufletul să zboare
încerc fără folos, să fac un compromis
dar Cineva dictează, nimic... nu e precis.

de ce ne zbatem oare, când pasu-i calculat
şi de ne vrem bilanţul, el este anulat...
căci nimeni nu-i stăpân şi totul e refren
doar sufletul o ştie, căci el… este etern
nu i se pare greu, s-aştepte un consemn.

când vântul se iţeşte, parcă aduce moarte
căci pomii răvăşiţi murmură trişti şi goi,
oamenii dezolaţi, par figurine sparte
şi-acoperiţi cu golul, aşteaptă pasul doi
inima le tresare, lipindu-se… de roi.

gândul a dezertat şi s-a pierdut în largul,
nimicul, este totul şi-ntârzie sfârşitul
aş vrea fără regret, mă-nnoade de catargul
ce poate sparge-n două… iubirea, infinitul…

30.12.2012

AŞA îNTREB… de Patricia Serbanescu

eşti taifunul nebuniei
ce viaţa mi-ai răsturnat
m-au nins florile-agoniei
recunoaşte tu, doar mie!
iris bleu, de mare vie
timp din viaţă, cât mi-ai luat ?
parcă-ar fi… primul fior
din pupila de fósfor…
visul, mi-este însorit
şi-o să fac un pod… în vid
nici furtună şi nici ploaie
n-aibe şanse, să-l înmoaie…

şi să am forţă… de zeu
când pe chip 'nalţ curcubeu
doar iubind privesc în zare
şi-mi pun semne de-ntrebare…
cum mi-ai apărut în cale
să-mi pui piedici la picioare ?
aşa-ntreb… de fiecare
care-o fi rostu-n cărare…
cum apari si-apoi dispari
lăsând sufletul în bai?
să laşi baltă ce iubeşti
şi-apoi… să te perpeleşti,
cum contorizezi iubirea?
poate n-ai întreagă... firea!

să fi liber…prin omături
nu e greu să schimbi cărarea,
doar un pas şi eşti alături
răspunzând când ai chemarea.
viaţa-i un pastel de unde
pânza însă doar contează
căci ea trebuie să reziste
sufletele... tot vibrează
şi vibrează, nu-n pustii
au şi sensuri, datorii…
cauţi petecul la sac
şi o faci făr’de oprire
dar mereu faci paşi de rac
şi te-ndrepţi, doar spre pieire...

29.12.2012

epuizată de Renate Müller

m-am aşezat
în crengile înnegrite
ale gândului obosit-
arbore uitat
la răscruce de timpuri

petale înflorite
împrăştiate-n deşert
frunze uscate
tăcute foşnesc
în câmpul de cercuri

URARE de Ioana Burghel

Sub vâscul ce aduce bucurie,
Lăsaţi să plece Anul Vechi şi
Anul Nou să vie, cu Pluguşor,
Cu pocnete de bici şi gălăgie.

Am rupt din Cartea Vieţii iar un ram,
Încă un An s-a dus din câţi or fi rămas,
Zăpada nouă sună clopoţei în geam,
Dând veste Anului că-i ultimul popas.
Rog inima s-alunge din zare orice nor,
Cu braţele deschise, speranţă şi mult dor,
La margine de lume, îngenunchez cuminte,
Şi-aştept să fur din noapte Anul Viitor.
Să vi-l dărui tot, într-un veşmânt de stele,
Să poarte paşii voştri, prin fiecare zi,
Pe lungile cărări, oricât ar fi de grele,
Să-aveţi mereu lumină şi multe bucurii!

de dragoste de Bogdan Dumbraveanu

uneori săvârșesc isprava 
de a picta pânze albe
timpul curge diferit 
prin fiecare
culoare
pot simți altfel intervalele albe
dintre cuvinte
dintre priviri
dintre îmbrățișări

acum râzi
altădată plângeai
nu contează îți spun pictura
e alternanta
de cald si rece

prosopul cu care iti
stergi sudorile ori lacrimile

a iubi nu poate fi rostit
decât la prezent

asa cum trupul tau
trăieste mai roșu sau mai verde
o singură poveste
o singură desmierdare

AZI NU MAI E... de Stefan Oana Valentin

O bucată imensă
de noapte
mi-a strivit zborul.
Oare unde se duc
steluțele, când mor,
la culcare?

Suntem atât de vinovați
de viață
încât murim prea repede.
Oare dincolo
e ieri
sau astăzi?

Speranța
s-a înecat într-o lacrimă
fără zbatere.
Ană...
De ce te-ai dezvelit
De zid?

28 12 2012
ȘTEFAN OANĂ

regal de simțuri de Ovidiu Oana-pârâu

regal de simțuri

împlinire

cu trupul, trupul

împletire

cu ochiul, ochiul

strălucire

regal de simțuri

armonie

pe gură, gură

hrană vie

pe pântec, pântec

reînvie

regal de simțuri

necuvântă

în carne, carne

se împlântă

sudoare pe sudoare

zvântă

în alb şi negru de Renate Müller

trăiesc într-o cascadă de iluzii
în care inventez şi zi 
şi noapte

doar inima-mi vibrează
în mii de calde şoapte

trăiesc într-o grămadă
de pământ
eu ştiu în ce adâncuri
mă scufund
să-ngrop în el
a sufletului
prea fragilă parte

HD 29.12.2012 RM

PAŞII TĂI… de Ioana Burghel

Paşii tăi
în albul zăpezii nu-i mai disting
corbi fantomatici
desenează cercuri din loc în loc
unui infinit gri…

Ninge cu fluturi de gheaţă
peste inimi plăpânde…

Mâini reci
mai reci decât Moartea
modelează drumuri spre nicăieri…

Învelită-i zarea în alb-fumuriu
cu arbori dezbrăcaţi de soartă…

Chipul tău
e
astăzi
doar aşa
o altă durere
peste care corbi fantastici desenează
tăcere…

IOANA BURGHEL

Înflorire de Costel Suditu

Te-am gustat, cu sărutul meu prim,
Şi am simţit cum îţi intru răspuns întrebărilor.
Ţi-am auzit blestemul unui logaritm
Trufaş iubirii, căutărilor.

Te-am pipăit, cu privirea mea întâia,
Şi am simţit amarul necunoaşterii curgând,
Asemeni râului de lavă, şi tăria
Atâtor vise-n care lumea ta-i plângând.

Căci, te-am rostit căldurilor tribale
Şi m-a-ngrozit cum focul poate face,
Să dai atâtea vieţi, petalelor carnale,
De sub această, rece şi dură carapace.

AMINTIRI… de Patricia Serbanescu

Când noaptea lin coboară dintre stele
Aş vrea s-avem palmele-mpreunate,
Ne-om dărui totemului, dospind de miere
Şi ne vom înălţa, c-o ultimă putere
Să ne transforme în nisip şi nestemate.

Mereu îmi amintesc… a fost ca ieri
Scriam sub cerul serii ultima melopee
În care preschimbam, castanii-n palmieri
Mă strecuram… şi-aveam chipul de zee,
Pârâu-l adânceam, formând marea Egee…

Dar vremea, pierde fraţii mei din turmă
Pământul îi adună când le soseşte soarta
Şi se transformă totul, în humă şi ţărână…
Atunci, doresc să mă topesc fără de urmă
Amestecată cu nisipul din Elada…

Mă trage iar iubirea spre hăţiş
Minciuna este totul, iar piesa, e pe scenă
Haotic este timpul, când ţii ochii închişi
Te porţi, ca şi drogatul ce-şi caută o venă
Atunci când se strecoară în colţuri, pe furiş.

Iubirea iar mă cheamă, de vină e magnetul,
Voi strânge în sertare clipe ce sunt casate
Să-mi coloreze-n verde sau cenuşiu portretul,
Că au trecut prin mine, fiind… chiar venerate
Mi-au fost doar poleite şi-acum, zac oxidate…

Priveşte-mă mirat şi vino mai aproape !
Sunt aurul cel brut, revendicat de zei
Alintă-mă cu verdele, ce se piteşte-n pleoape
Nu verdele din iarbă, doar cel din ochii tăi!...

28.12.2012

STEAUA MEA de Elena Iuliana Constantinescu

Și ninge, și fulgii dansează.
E cerul ud
Și stelele se clatină
De teamă și de frig,
Privind în jos cu-nfiorare.

E tristă, una într-un colț,
Și geme mut, sub toga neagră-a nopții,
Și-n fiecare noapte se sfărâmă
În hău adânc alunecând,
Cu hohot stins, amar.

Renaște iar în dimineață,
Sub candide clopote spațiale,
Clipind abia văzut, privind
Trecuta logodnă nopții cu luna.
Și ninge, și fulgii dansează,
Și ea se gândeşte, visează.

şi tu, dragul meu emm de Dorina Neculce

împăcată cu moartea asta
care
şi-a cusut inima cu aţă rece
împăcată cu tine
ascunsă
între cer şi pământ
departe mâinilor ce
nu mai vor să atingă
stai cu pleoapele crăpate
într-o amorţire perfectă
cred
că un drum fără de aripi
oricum e prea mult
nu mai poţi umbla
prin adevăr
şuierând
cu mâinile la spate
nu mai poţi aresta
copii
în inima ta
au prins crustă
şi de la atâta dragoste nedeclarată
au început să ţi se dezlege limbile
despicate
tot-fremătând
închizi Înălţarea
în podul de gânduri-
nu mai putem să ne stingem
doamne
nu mai putem să ne închinăm
tandreţilor mucegăite
(fiecare lângă fiecare)
............................................
şi Tu, dragul meu emm,
potrivindu-ţi nevoia de oase-arătare
hidoasă-în pieptul oglindă.

JERTFA VERDE de Stefan Oana Valentin

Brazii sunt crunt decapitați, de Crăciun
Ne spun mocnit, poveștile triste la sobă
Fuioarele gri, ce ne amintesc despre fum
De ultimă așchie, din prima nezisă vorbă.

Brazii jelesc, uscat, despre verde ce-a fost
Chiar de sunt încărcați de atâta lumină
Bărbierim ultimul deal toporind fără rost
Ne plâng, verde-crud, pădurile fără de vină.

Undeva acolo, de sărbători, mai arde încă
Neatentă la focul mocnit, o ultimă casă
După, rămâne cenușa prea caldă și spumă
De genunchi îndoiți, jar de albă mireasă.

Brazii sunt troc, acum, despre anii ce vin
Stau semeți și tăcuți în vârf ascuțit de clădiri
Sunt muguri firavi, verzi, de cană cu vin
Brazii aduc iarnă-n pierdutele triste priviri.

Brazii, trecută poveste
Ei plâng de sărbătoare
Mult prea târziu!

26 12 2012
ȘTEFAN OANĂ

… pur și simplu, lacrimi de Ovidiu Oana-pârâu

Nechează herghelii de nori

Îi ține vântul în buiestru

Neînșeuați, fără căpăstru,

Catran pe neporniții zori.

Copite scapără lumină,

Fulger-amnar de deznădejde.

Amarnic pogorât pe mejde,

Ciopor de tunete se-alină.

În urma lor pământul zace

Mustind sordid sub văl de clisă;

La fel, povestea mea nescrisă,

Așteaptă colbul s-o îmbrace.

Năvala-n gând dezleagă patimi,

De doruri, doruri despicate

Și măști de picuri reci udate,

Nu-s stropi, ci pur și simplu lacrimi.

Niște versuri alandala… de Emil Marian

Niște versuri alandala,
Nu se leagă, nu se-asează,
Ala-bala, portocala,
Cîte-un om așa visează:

Iubita mea imaginară,
Te am mereu în amintire,
Dintr-un alt timp și-o altă țară,
Nebun după a ta iubire.

Un cer de plumb, bacovian,
Se lasă peste omenire,
Și ploua-așa, diluvian,
Peste eterna mea iubire.

Un vînt leneș cu tristețe,
În prag îmi dădu binețe,
Și-mi aduse-a tale șoapte,
De cînd te-am visat azi noapte.

Tu frumoasă între flori,
Cînd te-aud mă iau fiori
Și cînd simt al tău parfum,
Mă pierd tot precum un fum.

Of, Doamne, m-am indrăgostit,
Privește-mă, sunt un pîrlit,
Dar ceea ce nu este bine,
Este că nu mai știu de cine...

Niște versuri alandala,
Nu se leagă, nu se-asează,
Ala-bala, portocala,
Cîte-un om așa visează.

Pe tocuri de Costel Suditu

Am ajuns devreme-n gară, căutând să prind îndemnul.
Că în frigul zilei tremur, nu îmi mai era povară.
Ca un sloi, mi se strecoară, inima-mi sunând ca lemnul,
Ocărând pisicii, semnul, că-mi trecu prin faţă, iară.

Şi îmi freamătă pe buze, pripăşind în pielea goală,
Ca o literă pe coală, un suspin cules din frunze,
Fiindcă ochi-ţi, călăuze, îi şi simt cum mă-nfioară,
Pentru că întâia oară, duse-s vocile confuze.

Stau şi-ascult cum bate ceasul, mult prea repede secunda
Peste ora mea, fecunda, moale-mpodobindu-ţi glasul,
Ca să nu mai poată pasul, peste zarea mea, rotunda,
Să îşi mai aşeze truda, să mai încropescă valsul.

Fiindcă ei doi, ochii tăi, mi-au reclădit speranţa,
Şi din luciul ca faianţa, ca o marmură-n văpăi,
Se născură-n mine căi, luminându-mi-se faţa.
Ce frumoasă, cotoroanţa, se făcu în ochii mei!

Fiind ca jarul pentru focuri, şi ea, a mocnit ascuns,
Până în clipa ce-a pătruns, luminându-mă ca-n jocuri
De mici stele, pe alocuri sub un cer de noapte uns…
Torci, iubire, torci pe fus, împlinirea mea pe tocuri.

ÎNGHEAŢĂ-MĂ, IARNĂ... de Ioana Burghel

Îngheaţă-mă, Iarnă,
Îngheaţă-mă pe veci,
Fă-mi inima zăpadă,Ascunde-o-n racle reci.

Din ochii mei să cearnă
ninsori, să umple golul,
Iar tu, s-acoperi, Iarnă,
Cu voalu-ţi alb, nămolul.

Când urletul de lupi
Al nopţii trup despică,
Să fiu omăt albastru,
Să nu-mi mai fie frică.

Să nu mai simt durerea
acestei lumi deşarte,
Suflând în pieptul meu,
Ca propria mea, moarte…