Dacă... de Alexandra Manea

Dacă aş fi umbră, m-aş întinde alene sub pasul tău, ca să fiu una cu potecile pe care rătăceşte privirea ta. 
Dacă aş fi o pală de vânt, aş mângâia tâmpla ta stângă, ca să respir parfumul îngândurărilor tale.
Dacă aş fi ram visând că-s înger, te-aş proteja cu aripile-mi crescute din sideful florilor de cireş, ca să-ţi aflu mereu desenat pe chip zâmbetul plin de lumină.
Dacă aş fi negura nopţii, m-aş ascunde în pupila ta, ca să fiu sigură că numai tu vei şti unde să mă găseşti.
Dacă aş fi valul mării, te-aş îmbrăţişa în fiece dimineaţă, ca să spăl păcatele nopţilor în care m-am pierdut în tine.
Dacă aş fi prima şoaptă a răsăritului, aş săruta aburul respiraţiei tale, ca să măsor clipele visărilor în care pulsăm amândoi în bătaia aceleiaşi inimi.
Dacă aş fi ploaie, aş hrăni cu apă vie amintirile iubirii noastre trăite cu nesaţ în orice viaţă trecută, prezentă sau viitoare, ca nu cumva să se piardă în uitare.
Dacă aş fi iubire, m-aş strecura în abisul sufletului tău, ca să nu mă mai pot elibera de acolo niciodată...

CAM – 24.03.2013