luni, 25 martie 2013

Ne-am întâlnit ... de Ovidiu Oana-pârâu


Motto:

Atât de singur sunt în noapte
Încât mă-ncearcă nemurirea …

***

Ne-am întâlnit singurătate!
Tu, univers de nemişcare
Schimbată în eternitate
De vreun blestem de ursitoare.

Totu-i inert, doar gândul zboară
să reclădească începutul ...
Brumar cu frigul de afară,
privirea ta şi infinitul.

Apoi speranţe, dor, nălucă
a nopţilor insomniace,
doar necuvânt şi dor de ducă
crepuscul cu priviri buimace.

Târziu, Prier naşte speranţă,
O întâlnire cât un fulger
Sărutul scurt, ce cutezanţă!
Un simplu mir pe păru-ţi sânger.

Florar, Cuptor şi-apoi Gustar
Deşert din arşiţă vorace
Şi în natură, şi amar
Născut de gura care tace.

Târziu, iluzia din Răpciune
A-ntrevederii cât o clipă
E preschimbată-n rugăciune
Pe-un fals altar zidit în pripă.

Tot în brumar Solul închide
Ocolul ce-mplineşte anul ...
Alint, îmbrăţişări timide
Şi dăruiri ce sting aleanul.

Nici nu-l mai chem pe mesagerul
Pierdut prin cele şapte spire
Ale-mplinirii de când Cerul
Ma-ncununat cu nemurire.

Revine singur, stors de umblet,
Mă vede aţipit şi tace
Nici nu se miră că un zâmbet
M-a'nseninat ca semn de pace.

El ştie că îngemănată
În univers şi'n nemişcare,
Iubirea nu va fi pătată
De vreun blestem de ursitoare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu