Motto:
Atât de singur sunt în noapte
Încât mă-ncearcă nemurirea …
***
Ne-am întâlnit singurătate!
Tu, univers de nemişcare
Schimbată în eternitate
De vreun blestem de ursitoare.
Totu-i inert, doar gândul zboară
să reclădească începutul ...
Brumar cu frigul de afară,
privirea ta şi infinitul.
Apoi speranţe, dor, nălucă
a nopţilor insomniace,
doar necuvânt şi dor de ducă
crepuscul cu priviri buimace.
Târziu, Prier naşte speranţă,
O întâlnire cât un fulger
Sărutul scurt, ce cutezanţă!
Un simplu mir pe păru-ţi sânger.
Florar, Cuptor şi-apoi Gustar
Deşert din arşiţă vorace
Şi în natură, şi amar
Născut de gura care tace.
Târziu, iluzia din Răpciune
A-ntrevederii cât o clipă
E preschimbată-n rugăciune
Pe-un fals altar zidit în pripă.
Tot în brumar Solul închide
Ocolul ce-mplineşte anul ...
Alint, îmbrăţişări timide
Şi dăruiri ce sting aleanul.
Nici nu-l mai chem pe mesagerul
Pierdut prin cele şapte spire
Ale-mplinirii de când Cerul
Ma-ncununat cu nemurire.
Revine singur, stors de umblet,
Mă vede aţipit şi tace
Nici nu se miră că un zâmbet
M-a'nseninat ca semn de pace.
El ştie că îngemănată
În univers şi'n nemişcare,
Iubirea nu va fi pătată
De vreun blestem de ursitoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu