Ah, suflete! Arcuș prea greu,
Vioara mea
la caredoar afonii mai cântă
dezacordat,
stârnind luntrașul
și lacrima din ochiul înghețat…
Așa de triști sunt ochii tăi,
așa de triști!
Și-atâta gol absorb într-una,
încât nu știu cum mai reziști:
Mai tristă decât tine
e doar luna!
De mila ta,
în rama porții
s-au umezit și ochii morții
iar clipele s-au rătăcit
între pământ și infinit…
Ah, suflete!
Un cor de corbi
mereu îți cântă,
dar e un cânt de altă nuntă,
stârnind
cu-arcușul făr de strună,
pe apa Styxului
furtună,
atât de mare și de grea
că până nici luntrașul n-are
un mal la care ancora…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu