Plămânul pământesc respiră-n pace,
Eliberat de alba apăsare.
Îşi duse iarna albele cojoace,
Spre alte zări din lumea asta mare.
Aburi firavi se-nalţă către zare,
Semn că-s urnite sevele şi-asudă
Seminţele ascunse în covoare
Şi cresc, pentru ţărani să fie trudă.
Doar vânturile-adie grijulii,
Să nu doboare florile din ramuri,
Ţesute ca baticuri colilii
Şi mişcă-ncet perdelele la geamuri.
Decorul verde-ncepe să-l brodeze,
Natura zăpăcind-o de culoare,
Chemând albine harnice s-aşeze
Polenuri felurite peste floare.
Ăst timp, în crânguri, mii de zburătoare,
Armonizează cânt de regăsire,
Omagiu la frumoasa sărbătoare,
Adus pentru a vieţii primenire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu