gândurile mereu atât de albe
ca atunci când creşteau izvoare
înaintea ramurilor
nici ochii albaştrii
să-mi pot privi cerul de aproape
virgula şi restul punctuaţiei
m-au cioplit până la osul
ce s-a dovedit nu îndeajuns de vechi
sau înţelept să-mi poarte
aripile necrescute
am doar sclipirea de lumânare
căpătâi şi speranţă
că mâine are să vină
uneori nechemat
de glasul ce nu mai poate
rosti visul
30.12.2012
VeSMe
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu