Ciob de lună aruncată,
Cerul mirosind a ger,
Focul meu trosneşte-n vatră,
Cum plâng stelele când pier.
Două mâini te desenează,
Începând de jos în sus,
Ochii tăi a vis dansează,
Şi te simt, dar simt că nu-s.
Poezia ta-i vin vechi,
Mă dezmiardă cu poveste,
Îmi şopteşte în urechi,
Ce-a fost vis, dar nu mai este.
Mă aşez la tine-n poală,
Ca un suflet rătăcit,
Şi sunt iar copil de şcoală...
Fericit şi liniştit.
Sănii rătăcite-n ceaţă,
Se aud în noaptea lungă,
Zurgălăi se-aud din piaţă,
Biciuri vechi pocnesc în dungă.
Urători alungă frigul,
Cu atâtea vorbe bune,
Să ne fie bun tot anul,
Nopţi de taină şi minune.
Îmi e teamă să-nchid ochii,
Să nu pierd aşa poveste,
Şi de mâna ta mă-apropii,
Intru-n vise făr` de veste...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu