VID de Cornelia Stamati

Am vrut sa scriu...

despre iubire,viata,lumna...

dar cuvintele au tacut!

Le auzeam doar inima fierbinte, batand speriata ...

Am implorat...am plans...am strigat!...

Au soptit tremurand:DU-NE ACASA...

Aici...aerul,cerul,lumea nu e a noastra!

aici...stam mereu treze,e frig si neliniste si oamenii 

rad cand rostim!

Acasa...sunetul nostru era cald si iubitor...

Oh!...tu,deja gandesti in limba lor si uiti sa ne mai iubesti...

Tac...privesc pe fereastra palmierul inalt si prafuit

si-mi aduc aminte de ciresii si merii inforiti de acasa...

Imi alint infiorata cuvintele,le culeg in palme sa nu imi vada

disperarea...apoi respir adanc...

ochii imi cauta orbi in suflet dar e liniste...intuneric si liniste...

pe buze arde un blestem si strang pumnii !

cuvintele zguduite de plans,soptesc inca: DU-NE ACASA...A C A S A...