luni, 25 martie 2013

ţie, floarea mea de Leonid Iacob


Purtăm miresmele în noi  
Şi le vărsăm încet spre lume  
Ca pe un cântec făurit anume,  
Ca pe balsamul unei calde ploi.  

Şi-nfioraţi de vara cu parfumuri,  
De-al primăverii farmec de verbine,  
Nici nu visăm la iarna care vine  
Să troienească ale noastre drumuri.  

Ci iartă-mă tu, floarea mea de tei,  
Ce-ai înflorit la mine-n grădină,  
Că nu-ţi pot da atâta căldură şi lumină  
Cât de la mine poţi să vrei.  

Şi pleacă-te să-ţi simt înfiorarea,  
Să te sărut pe creştet şi să plec  
Acolo unde-atâtea doruri încă trec.  
Şi unde-mi sună-cântec depărtarea.  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu