Purtăm miresmele în noi
Şi le vărsăm încet spre lume
Ca pe un cântec făurit anume,
Ca pe balsamul unei calde ploi.
Şi-nfioraţi de vara cu parfumuri,
De-al primăverii farmec de verbine,
Nici nu visăm la iarna care vine
Să troienească ale noastre drumuri.
Ci iartă-mă tu, floarea mea de tei,
Ce-ai înflorit la mine-n grădină,
Că nu-ţi pot da atâta căldură şi lumină
Cât de la mine poţi să vrei.
Şi pleacă-te să-ţi simt înfiorarea,
Să te sărut pe creştet şi să plec
Acolo unde-atâtea doruri încă trec.
Şi unde-mi sună-cântec depărtarea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu