luni, 31 decembrie 2012

N-am vrut ca în brad să te semăn de Ovidiu Oana-pârâu


N-am vrut ca în brad să te semăn
Aşa cum promis-am demult,
Prefer roşu-n suflet să-ngemăn
Cu mult zvăpaiatu-mi tumult.

Decoruri şi globuri albastre
Ţesut-am în brad de Crăciun,
Ca cerul s-aducă din astre,
Speranţa spre visu-mi nebun.

În mine-s artere beteală,
Iar globul e inima plină
De doruri dar şi îndoială,
Că Moşul uita-va să vină.

Dar în dimineaţa divină,
Găsit-am cadoul ascuns,
E roşul din tine-n lumină,
Spre mine ca dar nepătruns.

În ochi îmi pătrunde senină
Lucirea-ţi din stele de sus,
Se-aşează cuminte-n retină
Şi-n suflet cu Domnul Iisus.

mistică de Dorina Neculce

fricile mele se trezesc
pătrund în camera goală
pieptănându-mi pletele 
se ascund şi
stau până în zori
cu degetele ascuțite
pe fereastră gata gata să îmi muște
din suflet fluturi/păianjeni zboară liniștiți purtând
copite ruginite
îmi acoperă ochii…

fricile mele se adapă din cupa nebuniei
ortăvindu-mi florile de iasomie
o să mă destram
o să mă destram îmi zic iau
securea și îmi retez piciorul stâng
rostogolindu-l peste fricile mele
care îngenunchează
gemând…

ore-mprăştiate de Renate Müller

tăcere –
strigăt de dor amuţit

păşeşte prin mine
peste timpuri
în gol

ecouri cu aripi
întinse
se-avântă în zări

spre cuibul
în care se naşte
lumina

pierzanie de Veronica Simona Mereuta

nu sunt ochii
privind adânc în golul 
de nu se tânguie umplerii

nu sunt buzele crăpate
căci nu mai cred în cuvinte mari
cât cenuşa unei catedrale de iubire

nu sunt palmele
frământând neliniştea alchimiei
aurul chiar nu încălzeşte singur

nu sunt rânduite genetic
boli de inimă,suflet,gând
minte şi trup căind lipsa aproapelui

sunt eu
la marginea începutului

26.12.2012
VeSMe

n-am să fiu de Venera Simona Mereuta

vreodată brad
nici coroniţă la deschiderea uşii
sunt doar omul fără gen
crezând în Crăciun ca într-un vis
pierdut fără voie
chiar dacă a rămas copilul
care zâmbeşte mirat
cât de în serios este luat
şi
tace cât o pădure întreagă
mai mereu albă
de drumuri neumblate şi aparenţe
de ramuri crescute anapoda
sau uscate fără vină
verdele e armura de graal
al cărei piedestal de lut
mă strădui să-l cresc

26.12.2012
VeSMe

Aşteptare zadarnică de Leonid Iacob


L-am aşteptat pe Moş Crăciun
Să vină cu desaga-n spate,
Dar mi-a răspuns că nu se poate
Că sunt prea multe gropi pe drum.

Şi mi-a mai spus cum că se teme,
că renii şi-au pierdut aleanul,
c-au auzit de România
unde se dă cu ţamţaramul.

Şi o rămâne, biet de el,
doar în nădragi în iarnă plină,
că el e lipsă la apel
şi pe la mine n-o să vină.

I-am spus c-am fost băiat cuminte,
c-am scris şi nişte poezii,
dar zis-a că românul minte
şi adevărul nu-l prea ştii.

Ba are o frică şi mai mare
că s-o-ntâlni aşa prin zori
cu un botei de procurori
ţinându-i calea pe cărare.

şi l-o mai pune ca să jure
dac-a dat votul nu ştiu cum,
de aia-şi caută de drum
şi se ascunde prin pădure.

Am plâns, de el m-am tot rugat
Dar mi-a răspuns de pe-o banchiză
că şi desaga lui e-n criză.
Am înţeles şi l-am iertat.

Leonid IACOB
marţi, 25 decembrie 2012

METAMORFOZĂ DE GOL de Stefan Oana Valentin

Fierbinte și negru, pustiu
Lipsit de speranța diurnă
Plângea un gol în târziu
Călcând pe vid, fără urmă.

Zbateri de timp, fără de tac
Zbiară secunde, ucise-n ecou
Cum mototolirea apei din lac
Îngână valul din nou și din nou.

Cataplasmă sărată pe rană
Zăpadă căzută alb, la infinit
Plâns amar de clopot și zeamă
De lumânări stinse la nesfârșit.

Hăul imens, vărsat în neant
Minus înalt, de zbor, înzecit
Tăișuri ciuntite aspru pe cant
De frică părul, lipsă, zburlit.
..........................
Apoi a fost zi când te-am cunoscut.

26 12 2012
ȘTEFAN OANĂ

poem obscur de Renate Müller

nu mai scot tristeţea din mine
ochii-mi sunt tulburi
secaţi

de lacrimi prea plină mi-e inima

în ea plutesc feţi frumoşi înecaţi
i-a aruncat o furtună în mine

pletele lor…

s-au agăţat de alge

de rădăcini în mocirlă

etape de Renate Müller

printr-o poartă 
într-alta

uşi deschise
pe drumul meu
la care n-aş fi-ndrăznit
să bat niciodată

nu zăbovesc,
păşesc treaptă cu treaptă
spre un ţel divin

îndemnat
spre-nălţimi mă avânt
să plutesc
în sfere subţiri
peste vârfuri

zilnic te caut de Renate Müller

încerc să descifrez vorbele tale,
care sunt scrise cu cerneală,
în gândirea mea

într-un şirag, trec şi revin,
trase de-un film,
în faţa ochiului interior

înţeleg fragmente,
cuvinte; dor, dragoste,
regrete, culori, timp care trece

ele bat la uşi închise,
trântite cândva; din răutate,
naivitate, din dezamăgiri

iar eu sunt aici
îţi simt mâna rece întinsă
spre mine în abis…

Departe-s patimile Tale de Ovidiu Oana-pârâu


Departe-s patimile Tale
De ceasu-acesta luminat,
Când lumea cată lung pe cale
Spre Moş Crăciun cel aşteptat.

Chiar vine Moşul şi împarte,
La casele avute dar,
Pe la colibe ce's departe,
Găseşte drumul doar arar.

De clipa naşterii Preasfinte
Se bucură la fel săracii
Cu cei bogaţi, deşi 'nainte
Nu au nici vin, nici cozonacii

Ei te iubesc cu demnitate
Şi dau credinţei consistenţă,
Nu fals ca cei ce-şi fac cetate,
Din bigotism şi opulenţă.

Departe-s patimile Tale
De ceasu' acesta luminat.
Doar unii-aşteaptă Moşu 'n cale,
Ceilalţi, deja l-au cumpărat! 

Sunt… de Costel Suditu

Sunt beat de tine!
Fiindcă te-am băut până la fund!
Te-am stors, şi de ultima picătură,
În gură
Umplută cu plumb.

Sunt criţă de mirarea ta
Ce-mi împodobeşte privirea până-n măduva oaselor!
Te-am mirat până-ntr-atât, încât,
Mi-e inima în gât,
Şi-am dat un ghes, rămaselor.

Sunt… cum să fiu iubito,
Decât, cel plin de tine şi totodată, gol…
Şi buze lacome…
Şi braţe fără rost, neavându-te…
Şi picioare cerşind drumul…
Şi mâini, rămase înfiorate.
Aşa mă sunt, strângându-mi-se pumnul,
Şi parcă nu, iubito, n-am amintit de toate.

Vis tarziu de Lavinia Amalia


Rubinii simboluri isi revarsa lin
Mantia de stele peste-al noptii scrin
Frenetice zboruri din clipe tarzii
Valseaza-n ecoul simtirilor vii
Imi ridic fantana de sete si vant
Dar ochiul imi cerne arsita in gand
Prin frunze desculte de dor asfintit
Se dezbraca timpul sa-mi dea rasarit...

Noapte e... de Boris Ioachim

Noapte e – senin e cerul,
Stele din înalt zâmbesc...
Peste tot, omătul, gerul,
Împreună stăpânesc.

Fumul alb, din hornuri-nalte,
Se ridică demn şi drept...
Inima-mi prinde să salte –
Căci, demult, iubito-aştept

Să-ţi colind – colindul dulce
Ce, de-un timp, îl port în piept...
Aştept lumea să se culce –
Sub ferestra ta aştept.

Câinii latră-a veselie
Când încep să îţi colind...
Ninsă -i strada şi pustie –
Numai eu – sub geam, zâmbind

Cânt încet – lumina-i stinsă –
Tu dormi – galeş surâzând...
Peste zarea largă, ninsă,
Prind, timid, să îţi colind:

„Flori de măr şi flori de ger
Am venit să te colind...
Căci e noaptea când, din Cer,
Se pogoară Domnul Blând.

Să reînvie-n noi alese
Gânduri şi speranţe mii...
Să ne-nveţe să ne pese –
Să redevenim copii.”

Trupu-ntreg mi-e plin de tine –
Sufletul meu-i un colind...
Mă cuprinde-un fel de bine
Când te simt, în somn, visând

Îngeri de-un alb nepereche
Ce coboară, lin, din Cer
Să-ţi şoptească la ureche:
„Dalbe flori şi flori de ger!”

...Noapte e – senin e cerul,
Sub fereastra ta, visez...
De dor, nu simt neaua, gerul –
Dormi, iubito – te veghez...

Cântec de tată de Costel Suditu

Mă uit cum pasu-ţi târşii greu…
Fiind copil, te aşteptam,
S-apari vioi pe drumul meu,
Când mă jucam.

Veneai cu-n scârţâit de roţi
Pe drumul plin cu bolovani,
Şi bucuros eram că poţi,
Să n-ai mulţi ani.

Ce încântat eram că eşti
Un tată bun, bărbat semeţ,
Păşind ca rege în poveşti,
Dar şi glumeţ.

Când mă ţineai în braţe, strâns,
Mă îmbătam de strânsul tău,
Şi-ţi miroseam toţi porii, dus,
De lângă rău.

Dar, tată, ca orice copil
Ce-şi adora părintele,
Credeam că timpul nu-i util,
Nici clipele.

Aşa, îmi amintesc, cum prost,
Voiam să treacă timpul iute,
Să am şi eu, ca tine-un rost,
În multe.

Şi-am tot zorit, părinte drag,
Până-ntr-o zi, când am văzut,
Că parcă timpul, nu-i un prag,
Să-l vezi trecut.

Într-adevăr, ca tine-atunci
Chiar sunt acum: semeţ, vioi,
Dar stau şi văd cum pasu-ţi duci,
Peste nevoi.

Căci anii mei, te-au gârbovit,
Şi totuşi, uneori zâmbeşti.
Văzând copilul împlinit,
Nu te opreşti.

Şi cu toiagul, demn, te feri
De oareşce căţei pe drum,
Gustând o lacrimă de ieri…
Al dracu’ fum!

Stau şi oftez. E tatăl meu…
De la distanţă-l văd zâmbind.
Îşi cară anii tot mai greu,
La poarta mea venind.

duminică, 23 decembrie 2012

Vino de Costel Suditu

Vino, curând, iubita mea…
Copacii rup tăcerea…
Se-anunţă miez de iarnă, grea…
Şi nopţile, ca fierea…

Nu-mi eşti în braţe, suspinând
Că ţi-am lipsit pereche,
Ci stai, cu ochi frumoşi plângând,
Minune între fete!

Că mă socoţi bărbat frumos,
Dar mult… mult prea departe,
Şi simţi cum gândurile cos
Trăirile-ţi pe ape…

Ce ape, vin şi oglindesc
În luciul lor pe mine,
Să văd cum mă îndrăgostesc…
De tine.

curcubeu de Renate Müller

culorile paşilor tăi
se preschimbă mereu,
privesc în urma lor
cu ochi de lumină...

agale păşeşti, fără
avertizare, te-opreşti
şi-mi surâzi...
înger hoinar

se toarce în aer
dureros răsuflarea,
se trage din mine
plină de spini...

îi cer îndurare
arătării tale,
dar te retragi treptat...
din visul divin.

Ler - Colind de Ovidiu Oana-pârâu


se-aude-n uliţi Ler-colind
pe sub fereşti unde se-aprind
lumini de gazdă bucuroasă
că-i intră oaspeţi dragi în casă

începe Ler-colind cântare
despre Preasfânta Născătoare
şi prunc Iisus cel luminat
în veci copilul adorat

şi mulţumind pentru urare
gazdele-mpart la fiecare
flăcău din ceata Ler-colind
vin şi colacul aburind

apoi iau drumul prin ninsoare
printre troiene pe cărare
spre noi fereşti unde se-aprind
lumini ce-aşteaptă Ler-colind 

Iurie Osoianu


...Iubito, câtă vreme între noi, 
Câtă ninsoare, arșița și ploi 
Sau scurs de când eram un gând, 
Un tot intreg și un frămint. ?!

Iubito, câtă lume lîngă noi
Se resemna, vazindu-ne în doi .?!
Ci numai noi știam de mult că tu
Ești altuia sortită. Lumea nu....

Iubito, câte frunze peste noi
S-au scuturat de-atunci lăsînd toți codrii goi .?!
Ca azi să pot cu jind să-mi amintesc
Sărutul tău și dulcele... iubesc...

IUBIRE VALAHĂ de Aurel Peteoaca

Sunt focul sacru ce arde pe comori
Când noaptea se fecundează cu înserare,
Parfumul meu valah terorizează flori
Şi -i candelă în fereastra chiliei selenare.

Iubesc barbar ca un valah de rând
Templul zidit în trupul de femeie,
Mă închin la aripi şi tresar plângând
Cănd nu pot să ancorez intr-o idee.

Cuvintele îmi sunt straie în fiecare zi,
Iar portul meu e acela de ţăran,
Eu sufletul l-am risipit în poezii,
Şi nu-mi vând iubirea pe nici un fel de ban.

Eu sunt păstor de vise la curţile de dor,
Cănd nu am aripi mi-le fac şi din şindrilă,
Am fost în Mioriţa cioban nemuritor,
Dar niciodată nu mi-sa plâns de milă.

Am legături de sânge cu rege dac
Şi am poposit adesea în căpitani de plai,
Sunt imprevizibil şi tenace ca un rac,
Am fost şi scut şi umbră Domnului Mihai.

Adesea visul meu e strajă la hotare,
De multe ori convoc străbunii la şuietă,
De ţară,adesea,sufletul mă doare
Şi sunt şirul de eroi ce se repetă.

Frângeţi-mi trupul,astăzi, ca pe pâine
Şi beţi febril din cupa de poeme,
Iubirea mea valahă de foame vă va ţine,
Iar setea va descinde în teoreme.

vineri, 21 decembrie 2012

COLIND de Ioana Burghel

Prin fulguirea diafană răzbate trist un vechi colind,
Coboară îngerii în case şi Maica binecuvântând…
Vă fie viaţa sărbătoare, vă fie zilele senine,
Să aveţi pe masă bunăstare şi-n suflete să aveţi lumină.

Să împletiţi spre nemurire cununi de gânduri albe,
Când răul pare să învingă, cântaţi ,,Florile dalbe,,
Şi-n cer atunci, un cor de sfinţi vor fredona o rugăciune,
Iar Dumnezeu va-ntinde mâna în semn de iertăciune.

Colindul ce răzbate-n noapte, vă fie lacrimă şi dor,
Când sunteţi trişti, să ia durerea să vă fie mai uşor,
Să păstraţi în suflet stele să vă-ndrume când e greu,
Şi de lacrimi vă vor curge, aveţi credinţă-n Dumnezeu! 

AZI de Stefan Oana Valentin

Pedepsesc vântul
La zvârcolire,
A profitat prea mult
De, liniștite, pletele tale.

Condamn lumina
La flacărăruie,
S-a bucurat prea des
De blândețea-ți din ochi.

Oxigenul
Te-a sărutat destul,
Așa că, azi, îmi țin
Răsuflarea.

21 12 2012
ȘTEFAN OANĂ

Suflet nins de Lavinia Amalia


Din varfuri semete mi-arunc azi privirea
Prin ochii copacilor sa te zaresc
Dau mana Luminii ca-I vreau nemurirea
Doar bratele tale acum imi lipsesc...

Alerg printre frunze spre raul ce curge
Cu ochii in lacrimi si chipul zambind
Sa-mi spal asteptarea in lacrima-ti dulce
Topindu-ne dorul in clopot de-argint

Din stele cazute si coji de speranta
Se tese-asternutul de suflet si cant
Sub spada zapezii,ca firul de ata
Se-nalta minunea in falnic vesmant

Azi ninge cu umbre pe drumul spre tine
Mainile-mi frang sub crucea de dor
Iar sufletul tau suspina in mine
Ecoul iubirii pe-altare de nor...

Din varfuri semete mi-am intors privirea
In taina padurilor sa te intalnesc
Prind mana Luminii ca-i vreau nemurirea
Doar bratele tale acum,imi lipsesc...

Baladă de sfârşit de an de Boris Ioachim

S-a-nstăpânit zăpada pe zările albastre –
Curată sau murdară - ca sufletele noastre...
Şi-un ger ce sfarmă piatra învăluieşte firea
Şi–un An Nou se arată – căci asta-i e menirea.

Un dor de îmbuibare în jur se-nvederează –
Căci asta-i noaptea care va ţine firea trează,
De parcă omenirea făcută-i spre plăcere -
Iar nu spre suferinţă, tristeţe şi durere.

Mulţimi cu braţe pline, se întrec în veselie -
De parcă s-ar întoarce cu prăzi din tâlhărie...
Şi gerul se-nteţeşte cu aspră-ncrâncenare
Şi toată viermuiala miroase-a-nmormântare.

Cuprinsă-n negre gânduri fiinţa mea zoreşte...
Deodată-n colţul străzii ceva mă împietreşte:
Pe-o bancă stă nebuna – ce-ntregul târg o ştie
Slinoasă e şi ştirbă şi roasă de beţie.

Nu râde şi nu urlă, nu înjură şi nu cântă
Şi nefiresc de dreaptă-i statura ei plăpândă
Nu simte sau nu-i pasă că gerul stă s-o-ngheţe
Spre alte orizonturi ţinteşte cu tristeţe.

Pe-alături, trecătorii, păşesc fără să vadă
Cum stă înţepenită – statuie pe zăpadă
Şi râd cu nepăsare urându-şi „La mulţi ani!”
Şi alte vorbe goale – ceva legat de bani.

Tăcută stă nebuna – deşi nu-i stă în fire
Şi adânc mă înfioară sticloasa ei privire
Doar câţiva câini în juru-i cu grijă o veghează
Privirile lor calde cu milă lăcrimează.

E trist când câini-s oameni şi oamenii sunt câini -
Dar câinii-au libertate şi oameni-au stăpâni...
Un gând mă mustră iute: „ Hai nu te crede domn –
Şi nu te mai preface – nu eşti decât un om!”

Cum scârţâie zăpada, sub pasu-mi clătinat!
Plecând, mă simt, deodată, umil şi ruşinat…
Din urmă mă-nfioară un urlet a pustiu
Ce-ngheaţă şi mai tare văzduhul vineţiu.

…Cum vorbele sunt păsări - ce foarte iute zboară,
O veste se-nteţeşte în târg, aşa, spre seară…
Firesc o spun cu toţii, fiindcă le e totuna:
Cum că, de frig şi foame, în ger, s-a stins nebuna.

E Anul Nou – prilejul de-a ne ura „Mulţi Ani!”
Şi de-a rosti obsesii legate de mulţi bani…
Din ceruri, luminoasă şi ştirbă râde luna –
În raza-i îngheţată s-a-ntruchipat nebuna.

Transformare de Lavinia Amalia


Ne-am dat intalnire
La granita dintre realitate si vis
Ai spus ca vei veni
Si vom preface locul
intr-un Paradis
..................................................................
E...vineri ,iar eu te astept 
la umbra unui gand
Frunzele cad hoinar duse de vant
Si-a trecut timpul...
ziua n-o mai stiu.
Dar parca locul e schimbat,pustiu...
Ma descompun sub ploi de amagiri
Imi preling seva de neimpliniri...
Caut cu radacinile izvoarele Luminii
Din trupu-mi mort
Azi imi rasar cararile Iubirii.
Inca te-astept...
Si-ntr-un tarziu, cand vei simti
ca esti un dor  pustiu,
Sa-ti amintesti de intalnirea data.
Roua ce-o simti e-al meu sarut
pe fruntea ta plecata...
Vino!
Ma vei gasi pe-o margine de lume
Sunt Paradisul faurit
Din fiecare rugaciune... 

Colind troienit de Boris Ioachim

Aşteaptă-mă, iubito, în seara de Ajun –
Când glasuri cristaline vestesc pe Domnul bun,
Poate ajung la tine, târziu sau mai curând –
Ca să-ţi rostesc colindu-mi, cu glas curat şi blând.

Troiene mari şi viscol mă-mpleticesc pe drum,
Cu greu străbat prin ele – dar o s-ajung, oricum...
Tu-aşteaptă la fereastra cu-mpodobitul brad –
Te rog să ai răbdare, din când în când mai cad.

Dar mă ridic, îndată, din recele omăt,
Gândindu-mă la tine – de tine mă îmbăt
Şi-mi arde-n piept dorinţa, mai vie ca oricând,
Să te colind, iubito – doar asta port în gând!

Eu n-o să-ţi bat în uşă – vreau să-ţi colind la geam -
Colind frumos, nostalgic, cântat din neam în neam,
De veacuri, de strămoşii din care stirpea-mi trag –
Pe care, din pruncie, îl ştiu şi-l cânt cu drag...

E un colind la care eu am adăugat
Şi vorbe de iubire – nu cred că-i vreun păcat!
E un colind cu steaua, cu magi şi dalbe flori,
Aş vrea ca, ascultându-l, de drag să te-nfiori.

Să nu te superi, dacă, mi-e glasul răguşit,
Colindul e ca mine – de vremuri troienit...
Tu să mă chemi în casă – de vrei răsplată-a-mi da –
Nu vreau să-mi dai parale – ci, caldă, gura ta.

Şi-apoi, o-mbrăţişare – poate prea multe-ţi cer! –
Dar dacă-mi dai răsplată, eu o să uit de ger
Şi lângă bradul verde, frumos împodobit,
Te voi iubi, iubito – şi tandru şi smintit.

...Aşteaptă-mă, iubito, în noaptea de Ajun,
Eu vin cu colindatul – de pe acum îţi spun!
O să ajung, iubire-ngheţat şi ostenit –
Vreau să îţi cânt colindu-mi – de vremuri troienit...

ÎNCĂ MAI SPER de Patricia Serbanescu

Iubitul meu cu ochii de azur
Sălăşuieşti în mine de un veac,
Îţi simt savoarea gurii… împrejur
De-oi fi aproape, voi intra în trac.

Oi fi la capătul acestei lumi
Sau lângă mine, fără eu să ştiu,
Vino aproape, doar să mă-ndrumi
Pe unde s-o apuc, să nu fie târziu…

Sub astrele de-aici de ne-am vedea
Când viaţa pare vis, un tot amanetat
Să-mi laşi te rog să ştiu adresa ta
Destinul meu aici, deja e consumat.

Încă mai sper, nu voi pleca Acasă
Fără să te zăresc măcar odat’
Mi-oi arăta cărarea ta, aleasă
Să-ţi număr paşii, ce i-ai perindat.

Eram demult lipite emisfere
Desprinse dintr-un tot primordial
Şi-am început periplul, printre ere
Un drum parcurs de noi, doar parţial…

Tot ce trăim aici, e doar iluzie
În efemer clipitele s-au dus
Şi totul e un fals şi o confuzie
Adevărata viaţă, e doar Sus.

Iubitul meu, déjà ai părul sur
Şi semeni uneori cu al meu chip,
Îţi simt căldura duhului tău pur
Si poti fi sigur, ai locul primenit…

19.12.2012

Întrebări fără răspuns de Cătălin Codru

De ce îmi spui să stau s-aştept?
Că nu e încă prea târziu,
Când inima-mi sare din piept,
Iar tu eşti tot ce vreau să ştiu?

De ce, să-mi spui ce e corect?
Când dorul tau în piept mă doare,
Nu tot ce-i bun... îmi e şi drept,
În noi, nu-i loc de întâmplare.

Dacă, răbdarea-i o virtute...
Nu vreau să ştiu, ce e târziu,
Iar două inimi... sunt o punte,
Chiar dacă bate vânt pustiu.

Înăbuşită-n mine-i viaţa,
Mi-e dor de dorul tău direct,
Îmbrăţişarea ta ca gheaţa,
Îmi lasă urme-adânci în piept.

De ce e dragostea nedreaptă?
Iar tu mă laşi... să te aştept,
Ca un calic pe prima treaptă,
La uşa unui înţelept.

Dacă am să pot răzbi vreodată,
Să lupt cu toată inocenţa...
Dă-mi doar un semn, măcar o dată,
Şi-am să-mi duc singur penitenţa!

Bradulet… de Lacramioara Lacrima

Bradulet, bradut, bradut,
Esti frumos si esti dragut
Multe globuri eu ti-am pus
Si un inger in varf, sus…
Tu, in seri de sarbatori,
Luminezi in vii culori
Prin beteala argintie
Aduci numai bucurie…
Este vremea de colind
Cand visele se aprind…
Te privesc mult fascinata
Gandul meu acum ma poarta
Amintirile le adun
Pana-n seara de Craciun
Cand voi fi in preajma ta
Doar dorindu-mi dragostea!
O, bradut impodobit
De toti esti asa iubit
Daruri sub tine-om afla
Doar asa e datina…
Vom primi colindatori
Ce-or canta cu toti in cor
Colacei, nuci, vor primi
Vor manca, s-or odíhni…
*
Bradulet, bradut, bradut,
In casa e asa caldut
Esti prilej de sarbatoare
In Craciunul ce apare…
Mi-as dori sa plec acasa
Sa simt neaua matasoasa
Sa fiu iar copilul bun
Ca sa vina Mos Craciun!
Cu cei dragi sa fiu din nou
Sa-mpartim cate-un cadou
Si in taina sfanta a noptii
Mosului sa-i dam binete…
Bradulet, bradut, bradut,
De-ar fi dorul mai micut
L-as pune pe creanga ta
Poate ar sta cuminte asa…
Dorul meu e insa mare
Caci iubesc din departare
Si-n tablou de feerie
Eu mi te destainui tie…
Ca-mi doresc ca Mos Craciun
Sa-i duca al meu gand bun
Celui care-mi este drag
S-aiba fericire-n prag!

Clăteşte-ţi văzul... de Boris Ioachim

Clăteşte-ţi văzul cu ninsoarea
Ce se aşterne lin pe veac,
Când noaptea căptuşeşte zarea
Valsând pe chipul tău posac.

Îţi cade neaua peste gene
Ca pulberi fine de argint
Iar vântul aspru, tainic geme,
Şoptindu-ţi vorbe ce nu mint:

„Tu, muritor născut sub steaua
Singurătăţii fără leac
Înveşmântează-te cu neaua
Uitării veacului buimac.

Căci ursitoare-n în miez de iarnă,
Ţi-au dat, urându-ţi la soroc,
Ca sita sorţii să îţi cearnă
Doar amăgiri şi nenoroc.

Pe-un veac pustiu, adoarme-ţi gândul
Şi nu nutri speranţe-n van
Căci dorul inimii, flămândul,
Te-o îneca în vin de-alean…”

S-au rupt iar pernele în ceruri de Ovidiu Oana-pârâu


S-au rupt iar pernele în ceruri,
De parcă îngerii deodată,
Au hotărât ca să se bată
În joacă, zgribuliţi de geruri.

Şi curg a lumii stele iară,
În tuşe grele, apăsate,
Ca nişte draperii lăsate
Peste luminile de-afară.

Iar în copacii prinşi în scenă,
Se-aşează fulgii ca-n fotolii,
Ţesându-şi albele linţolii,
Pe goliciunea lor obscenă.

Alţii dansează-n ritm haotic,
Dar cad alcătuind covoare,
Care prin alba lor culoare,
Reprimă un ritual erotic.

Acel al naşterii timide
A aişorilor în floare,
Prin himenele-n bună stare
Ale zăpezilor-hlamide.

Tot vin mereu, prin băieri sparte
Ale tăriilor cascade.
Cristale ce în cavalcade
Aleargă înspre propria moarte.

Vis de iarnă de Augustin Septimiu Ion

Să curgă-n alb feeric, 
steluțe luminoase
Și peste suflete să ne picteze 
sur,
Acoperindu-ne liniștitor și pur
În voaluri delicate
de mătase.

Prinzând steluțe,
una câte una,
În palma caldă vom topi...
Vise-nghețate
ce-ar putea trăi...
Ar fi deajuns să-ntindem
mâna.

Să ninga peste gândurile
toate
Troiene de petale argintii,
Prin care să zburdăm
ca doi copii
Ce duc visul iubirii
mai departe.

Și-n dansul fulgilor de nea
Intra-vom amețiți
în piruete
Și dintre atâtea
minunate sentimente,
Vom aduna în plete...
dragostea.

Am venit sa te colind… de Lacramioara Lacrima

Am venit sa te colind
Fata ta sa iti destind,
Sufletul sa ti-l mangai
Bucuros ca sa ramai!
Sa fii sanatos, voinic…
Nor in viata nici un pic,
Numai soare, bunatate,
Masa plina de bucate!
Cei dragi sa-ti fie in preajma
De nimic sa nu ai teama,
Viata sa-ti fie senina
Multa dragoste-n inima!
Sa-l iubim pe D-zeu,
Cu credinta azi, mereu.
Intre noi sa ne iubim
Si-n dreptate sa traim!
C-o sa vina, vina seara,
Cand va straluci o stea
Semn c-o sa se nasca iara
Hristos…cel ce e Messia
Sa-l primim cum se cuvine
Negandindu-ne la greu
Caci, doar pentru noi el vine
Sa ne spele de de ce-i rau…
*
Am venit sa te colind,
Floricica de maces…
Si o mana sa-ti intind
Pentru sufletu-ti ales!
Am sosit din departare,
Floricica, dalbe flori…
Cu gand bun si-o urare,
Pregatit de sarbatoare?
Mult belsug si sanatate,
Bucurii, doar fericire,
Multa pace, spor la toate,
Voie buna in privire!
Printr-o simpla usurare
Cele rele sa se duca,
Uita orice suparare
Cele bune sa se-adune…
Iar celui mai drag pe lume
Ii urez numai de bine
Cu dragoste il colind
Si cu vorbe de alint…
Acum, ca v-am colindat
Sanatate sa-mi urati
Va trimiti din departari
Gandul bun, calde urari!

la uşa viselor de Leonid Iacob


Lasă uşa deschisă
în casa amintirilor tale,
ca să pot să adăst
din drumul lung printre stele,
pe unde călător
am tot fost.

Când voi ajunge,
voi bate cu sfială şi dor
şi, de vei fi acolo,
lasă-mă să pătrund în odaia
plină cu amintiri,
să mă-nfrupt din ele
şi să le mângâi.

Pune-mi acolo
şi cupa din care-ai sorbit
ca să pot lua din ea
stropul de-mpărtăşanie
al buzelor tale.

Voi fi fericit
sub lumina de-nceput
al cântecului de leagăn
îngânat de glasul tău
şi voi adormi blând,
doar cu tine.

INIMA… de Ioana Burghel

Inima
ascunde toate tainele
doar ea
işi curăţă dimineţile
în rugăciune
doar ea
tulbură somnul păsărilor
aduce lacrimi
în ochii vântului
doar ea
e viul pământului
doar ea
caută stele
dincolo de sfâşieri
şi de iad
doar ea
ţine moartea şi viaţa
cu palmele
doar ea
ne respiră
pe-aceleaşi poteci
anotimpurile…

Inima…

cea mai frumoasă atingere a darului de Maria Belean

a fost
să descopăr gingășia privirii albastre
mai presus de ființă devenind sclavă
nu am nevoie să gândesc
buzele sunt ecoul spontan al rugii tale

iarăși singură
contemplu muntele sfântului semn Arunașalla
încă păstrează culoarea purpurie
acesta este fundalul limpede și luminos
al existenței sau ne-existenței
punctul de reper
imposibil să rezist farmecului său
orice aș face
oriunde m-aș afla
conturul blând rotunjit al crestei sale
desenează căderea-n gol
albastru adânc
strălucitor de stele fără număr
se boltește
licuricii transformă grădina
într-un covor de lumină plutitoare
o ultimă privire
o figură subțire și dragă întrezărită pentru ultima oară
la ultima pâlpâire a felinarului

plouă încet

urc în carul unei Urse
și mă scufund în noaptea înmiresmată
izgonită dintr-un măr

luni, 17 decembrie 2012

Iurie Osoianu

...S-au supărat divinitățile pe mine 
Și muzele la fel s-au supărat 
Și nici un vers de-o lună nu mai vine 

De undeva de-acolo , din înalt...

De la o vreme nu visez în versuri
Nici nu mă mir măcar, nici nu respir
Eu, cel ce trimiteam prin Universuri
Navete spațiale de delir...

De la o vreme m-am întors în lume.
Obișnuită . Complicată. Cenușie
În care sunt doar umbră fără nume
A unui nume ce scria Poezie.

De gheaţă floare la fereastră de Ovidiu Oana-pârâu


Un ger câinos se-aşează-n noapte,
Și ţintuieşte stele-n cale.
E-aşa de frig că-ngheaţă şapte
Straturi de-omături de pe vale.

Încremenesc pâraie-n unde,
Ca nişte nefireşti fantasme
Şi orice-i viaţă se ascunde.
Decorul, parcă-i rupt din basme!

Iar astrul nopţii pare-o umbră,
Ce-i strâmbă nopţii-nfăţişarea,
Făcând-o ca să pară-o sumbră
Lucire, ce chiorăşte zarea.

Sub chiciuri ologesc copacii,
Pierzându-şi crengile ce crapă.
Şi despuiaţi rămân săracii,
Când lăstărişul îşi îngroapă.

Apoi, sub soare-n dimineaţă,
Se-nmoaie-arsura din natură.
Doar vrăbii se întorc la viaţă,
Şi ciripesc cerşind căldură.

Copiii aciuaţi prin casă,
Uimiţi privesc de lângă glastră,
Cum frigu-ncepe iar să coasă,
De gheaţă floare la fereastră. 

RISIPIRI de Ioana Burghel

Suspine şi zâmbete răstignite
lacrimile
oglindă a durerii izvorâte

din noaptea
adâncă
prea adâncă
din inima ta
pasăre învăluită
într-o moarte
aparentă…

Urechea mea
aplecată mereu
în stânga
drumului tău
ca să cuprindă
zbuciumul valurilor
izbindu-se de stânci
ale unei mări
ce încă nu a învăţat
cum să trăiască…

Pentru ce toată
această agonie?

Pentru ce
această risipire
a fiinţei
în urmele lupilor
albi
acoperite cu zăpezi
timpurii?…

Spune-mi
pentru ce?...
IOANA BURGHEL

As dori... de Lacramioara Lacrima

As dori sa-ti dau o stea
Sa straluce-n noaptea ta,
Ea in soapte ca sa-ti spuna

"Te iubesc!" si " Noapte buna!"
Tu sa stii, sa o privesti,
La mine sa te gandesti,
Sa visezi ca sunt cu tine
Nicicand sa renunti la mine.
Mult soare ti-as darui
Sa ai parte zi de zi...
Razele sa te -ncalzeasca
De mine sa-ti aminteasca.
De cu zori si pana-n seara
Sa-ti aduc o alinare
Mangaieri tandre si fine
Si a mea privire lina...
As dori sa-ti dau o floare
Petale intr-o culoare
Iar cand o vei mirosi
Sa simti cat eu te-oi iubi,
In parfumu-i asa proaspat
Iubirea e far' de capat...
Caci, in gingasia ei
Simti puterea dragostei...
*
As dori sa-ti dau un nor
Ce-o sa picure usor
Cand atinge pielea ta
De-al meu dor a fremata,
Sa-ti doresti al meu sarut
Ca un vesnic inceput
Mana, tu sa o intinzi,
Stropii, toti, ca sa-i cuprinzi...
Nu pot sa iti dau o stea
Doar pe cer poate sa stea
Si nici soare n-as putea
Caci, dispare-n noaptea grea.
Dar pot ca sa te iubesc
Flori multe sa-ti daruiesc
Mangaieri in gesturi calde
Dragostea in suflet sade.
Norul vine cand el vrea
Ca sa-l iau…nu ar pleca
Poezie pot compune
Natura, in ea, a pune,
Speranta sa-ti daruiesc
Fericire cand citesti
Dragostea sa iti vorbeasca
Doar prin poezia noastra...

dolce far niente de Nuța Istrate Gangan

inutilitatea ar fi atât de dulce
dacă nu ţi-ai privi ceasul
din sfert în sfert de oră

nu mă poţi iubi cu timp măsurat
în vreme ce gura ta vrea săruturi
fără măsură

aveam aceeaşi direcţie
nu ştiu de ce
am început să mergem în sens invers
ca doi magneţi care se străduiesc să nu se atragă
traşi de braţe uriaşe de fier
în direcţii opuse

știi că nu am înțeles niciodată
legile ne-atracției
nici de ce trebuie
să te depărtezi
ca să te apropii

opreşte timpul
încuie uşa
aruncă cheia afară
în zăpadă

e atât de bine să nu facem
nimic

(altceva)

E răstignită chiciura pe brazi de Ovidiu Oana-pârâu


Ce geruri, Doamne ! Câtă-ncremenire
Ai aşezat în jurul nostru azi.
Rămân inerte fumuri spre boltire
Şi-i răstignită chiciura pe brazi.

În jur atoate-cele-s adormite.
Chiar razele îmi par să se chircească.
Printre troiene caută rebegite
Un loc, sau undeva să se-ncălzească.

Zăpada le răspunde-nfrigurată
Şi bocnă: - Eu abia mă ţin pe mine !
Cum v-a pierit căldura dintr-o dată ?
Pentru natură, sunteţi o ruşine !

Zadarnic nişte vrăbii se agită,
Căutând un ochi de apă să se-adape.
De spaimă se intorc la cuib în pripă
Şi ciripesc de tremur ca să scape.

În urmă vine seara. Ziua trece.
Fatalitatea albă înnoptează.
Fântâna-şi face sloiuri apa rece
Sub geruri viaţa iar agonizează.

ÎNMĂRMURIRE VIE de Stefan Oana Valentin

Pe ciorna simpl-a vieții, suntem pete
De nonculori cu ochii larg deschiși
Din toc, cernelurile stau acum să fete

Pierdute linii interzise de proscriși.

Cădelnițe cu jar de lemne rare
Descriu fuioare albe pe pereți
Organizând perdele, din petale
De fum, iluzii și izuri de asceți.

Matrițe aidoma și dure de iubire
Fără bavuri în plus ori după gât
Păianjeni prinși în colțuri fără fire
Ori cioburi tari, de spart tăcut.

Înmărmurirea e doar golul simplu
Din care noi, firav, ne-am înnăscut
Murirea vie, sânuri care-mi umplu
Un urlet sfâșiat și-un roșu început.

Ne zbatem într-o lampă, zicem, vie
Fără de gură, fund ori fără de peceți
Întotdeauna mâna-mi caldă să îți fie
Gură de foc sau mângâiere de poeți.

Glonț rătăcit în țevi aiurea, fără minte
Cep înfundat, făr’de licoare în butoi
Potecă regăsită de-acum printre morminte
Zbor aprig și nedrept, zâmbet acid de zei!

14 12 2012


ȘTEFAN OANĂ

ÎMBLÂNZITORUL DE ARIPI de Stefan Oana Valentin

Tu, pană dulce, pierdută-n căutare
Vino să îți descânt deochi de zbat
Copilule uimit, încă mai ai picioare

Pământul plânge surd de al tău drag.

Nu-ți arde tâmplele prea reci, de stele
Mângâie-ți zbuciumul înalt, de nori
Vino să creștem înzecita necădere
De dor, nicicând să nu mai zbori.

Îmbracă-te-n veșmânt de pământean
Și poartă blând, umil, povara morții
Să nu te pierzi, curent într-un ocean
Aici îți poți găsi destinu-n fața sorții.

În palma mea acum așează-te și plângi
Voi îmblânzi căderea-ți cruntă în țărână
Pășește mândru nu te târâ pe brânci
Din ultima ta zbatere de mână.

14 12 2012
ȘTEFAN OANĂ

Pianul (de pe terasă) de Elena Valeria Ciura

Soaptă clipocită 
Peste bolovani,

Şopot de căzute frunze,
Amintiri prin ani.
Stropii arămii -
Din paharul de cristal,
Se preling în linişte,
Urmărind un val.

Clinchet violin,
Sunet neînvins,
Paharul înspumat
Şi un zvon de plâns
Sub brăduţul ceruit
Încă nu s-au stins...

S-a oprit pianul-
Ecoul mai pluteşte,
Visul curge de la sine
Timpul nu se mai grăbeşte......

Bate-un clopot-,
Pe parchet se-aude-un toc
Pianul iar începe
Poate-un vals,
Ori step ori rock
Miezul nopţii! Artificii!
Sărutări sub vâsc
Trist, un an mai pleacă,
Trist, că nu-i un vis!

Zeu şi... zău! de Elena Valeria Ciura

Toamne duse
Doamne tunse
În parabole seduse

Şi ascunse-n rotogoale
Ce le fură şolduri goale
Legende contaminate
Cu plăceri nedescifrate
Întrebări nevinovate
Şi...citate...

Toate le găsim
În legenda despre vin
Când Bachus a rămas
Fără vie, vin şi glas
Şi-a chemat în ajutor
Vreo cinci zei şi-un muritor
Şi-n beţia lor, năuci
S-au împiedicat de furci,
S-au bătut ca nişte curci
Din Olimp-iată-i în nuci!
Şi de-acolo în butoaie
Pe pământ, după uluci...
Aşteptând bacantele
Să le scoată doagele...