Ce-aş mai putea să-ţi fiu în prag de iarnă?
O iarnă-n care timpul alb pe tâmple
Lăsat-a loc uitării să se-ntâmple
Şi fulgilor din neguri să se cearnă.
Ce-aş mai putea să-ţi fiu în miez de iarnă?
O iarnă care'nnămeţeşte temple
Silind uitarea-n ele să contemple
De viscol şfichiuiri pe post de goarnă.
Au obosit chiar norii să aştearnă
Poclăzi de-omăt de sănii scrijelite.
Gem flăcări reci în horn, bolborosite,
Blestemele sfârşitului de iarnă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu