Hai să ne retragem în acea cabană
Ce ne primea la ea în fiecare iarnă
La margini de păduri și la sfârșit de vieți
Să ne retragem în adânci nămeți!
O cabană de lemn, în păduri, undeva
Brazi înalți ca străjeri și făclii într-un geam,
Urșii bruni pe poteci, veverițe pe-un ram
Și pe cer stoluri gri ca din ultimul an.
O geană de foc arzând în șemineu,
O cană de vin pentru acest ultim ger,
O blană de urs ce privește înfrânt
Atunci când cade luna cu fulgii pe pământ.
Bocancii tăi de iarnă acoperiți de ger
Pierzându-li-se urma printre nămeții grei,
Butuci de lemn, iar focul arde viu,
Ce trist e și ce bine aicea in pustiu!
În mansarde de lemn și cu fulgi la ferestre
Miroase a vin fiert și a fir de poveste,
Cojoace, mănuși și fulare din lână,
Un ceas pe perete ce timpu-l amână.
Cât încă avem cabana vom știi că este bine
În păduri și ierni cu zăpezi cristaline,
La margini de păduri și la sfârșit de calendare,
Cu urme de urși rătăciți pe cărare.
31.08.2011
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu