An Nou de Boris Ioachim

An se duce – an începe...
Cum trec anii – nori în vânt!
Încă n-am putut pricepe
Rostul meu pe-acest Pământ.

Ceasuri bune – ceasuri rele,
Îmi ning soarta, zi de zi...
Dar dă sens, vieţii mele,
Jindul meu de-a te iubi.

Un an nou îmi bate-n uşa
Sufletului zbuciumat...
Poate-mi va spăla cenuşa
Ce în piept s-a adunat

Din iluzii spulberate –
Rând pe rând, în anii-mi trişti...
Un fior zglobiu străbate
Viaţa mea – fiindcă exişti.

Gând spre tine-ndrept, iubito,
Gând senin şi-nvăpăiat...
Şi uit viaţa ce-am trăit-o
În dezamăgiri scăldat.

Vreau să uit de oră, clipă –
Vreau – în noul an intrând –
Dragostei să-i fiu risipă
Şi, păşind cu tine-n gând,

Drept, pe calea ce mi-e dată
De la naştere, să merg
Către-o zare luminată
Şi tristeţi din gând să-ţi şterg.

...Ce zici,tu, iubire-alături
Cu şi-n mine, vei păşi?!
Vreau din suflet să îmi mături
Orice nor, spre-a te iubi

Şi în anul nou – ce vine –
Şi-n ani mulţi – ce mi-i doresc...
Pentru tine – pentru mine,
Vreau un veac să te iubesc.

An se duce – an începe...
Cum trec anii – nori în vânt!
Dar pricep că pot pricepe
Că-mi eşti rostul pe Pământ...