Răsplata trudei mele-i demnitatea
Pe care-o port, ca pavăză şi armă,
În bătălii cu cei ce vor s-adoarmă
Credinţa-n adevăr, cu răutatea.
Cuvântul a născut din glie, pâine.
Cuvântul spune simplu cine eşti,
Cu el bunicii rostuiesc poveşti,
Şi este arca lumii către mâine.
E folosit, adesea ca sudalmă,
Și-mpovărează sufletul când lacrimi,
Arăzdând obrajii ofiliţi de patimi,
Nu pot schimba în mângâieri, o palmă.
Pentru oricine-i dar dumnezeiesc.
E preţios când naşte mângâiere,
Sau aur pur, când, devenit tăcere,
Înnobilează chipul omenesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu