sâmbătă, 16 martie 2013

Încredinţare de Boris Ioachim

Încredinţat, mai mult ca niciodată,
Că primăvara-n taină va veni,
Sub chip de rouă limpede, curată –
Cuvânt, încerc, iubito, a-ţi rosti...

Cuvânt senin, de dragoste de tine –
Nu vorbe mari, sucite într-adins...
Iubirea mea, te simt adânc, în mine –
Ştiu: pe furiş, hoţeşte, te-ai prelins!

Te port în mine-n ceasuri de tristeţe,
Te port în mine când zâmbesc, ghiduş...
Şi-n ochi te port – senină frumuseţe –
Lumină, ce sclipeşte jucăuş.

Te port în mine, dulcea mea povară,
Ca pe-un poem ce cântă neîncetat,
Din zori de zi până-n cernită seară,
Poem nescris – de dor şi de oftat.

Îmi curgi prin vene ca un murmur dulce –
Dar , mai ades, ca un şuvoi de foc
Ce nu îmi lasă trupul să se culce
Ci–l tot îmbie la năvalnic joc!

Tu ştii că firea mea e cam posacă –
M-au nins, ca ierni, iluzii şi tristeţi –
Dar sufletul meu, plin de promoroacă,
Îl înfierbânţi şi, tandru, îl înveţi

Că viaţa poate fi oricând frumoasă
Şi că trecutul poate fi uitat –
Sau, lesne, poate face bună-casă
Cu un prezent în dragoste scăldat.

...Încredinţat, mai mult ca niciodată,
Că primăvară-mi eşti – orice va fi –
Vreau doar să-ţi spun, zglobie, dulce fată,
C-am reînvăţat ce-nseamnă: A IUBI...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu