E cerul ud
Și stelele se clatină
De teamă și de frig,
Privind în jos cu-nfiorare.
E tristă, una într-un colț,
Și geme mut, sub toga neagră-a nopții,
Și-n fiecare noapte se sfărâmă
În hău adânc alunecând,
Cu hohot stins, amar.
Renaște iar în dimineață,
Sub candide clopote spațiale,
Clipind abia văzut, privind
Trecuta logodnă nopții cu luna.
Și ninge, și fulgii dansează,
Și ea se gândeşte, visează.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu