Frigul sporovăie a gheață
La o șuetă printre streșini
Condamnând decisiv frunze
La moarte prin nemișcare.
Soarele mimează lumină
Dezbrăcat pușcă de raze.
Pesemne au fugit de-acasă
În țările gălăgios de calde.
Surd, sticlește hidos timpul
Din curgeri intacte, de apă
Și tăcerea bâlbâie tremurat
Grimasă, de buze alb-vinete.
Marea s-a încuiat chircită
Între pereți reci de furtună
Nu mai vrea să atingă țărm
De liniște, fierbinte-n nisip.
Păsările au murit între aripi
Căutând în picaj pământul
Iar vântul a astupat la gură
Pădurea, să nu mai troznească.
03 01 2013
ȘTEFAN OANĂ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu