AMINTIRI… de Patricia Serbanescu

Când noaptea lin coboară dintre stele
Aş vrea s-avem palmele-mpreunate,
Ne-om dărui totemului, dospind de miere
Şi ne vom înălţa, c-o ultimă putere
Să ne transforme în nisip şi nestemate.

Mereu îmi amintesc… a fost ca ieri
Scriam sub cerul serii ultima melopee
În care preschimbam, castanii-n palmieri
Mă strecuram… şi-aveam chipul de zee,
Pârâu-l adânceam, formând marea Egee…

Dar vremea, pierde fraţii mei din turmă
Pământul îi adună când le soseşte soarta
Şi se transformă totul, în humă şi ţărână…
Atunci, doresc să mă topesc fără de urmă
Amestecată cu nisipul din Elada…

Mă trage iar iubirea spre hăţiş
Minciuna este totul, iar piesa, e pe scenă
Haotic este timpul, când ţii ochii închişi
Te porţi, ca şi drogatul ce-şi caută o venă
Atunci când se strecoară în colţuri, pe furiş.

Iubirea iar mă cheamă, de vină e magnetul,
Voi strânge în sertare clipe ce sunt casate
Să-mi coloreze-n verde sau cenuşiu portretul,
Că au trecut prin mine, fiind… chiar venerate
Mi-au fost doar poleite şi-acum, zac oxidate…

Priveşte-mă mirat şi vino mai aproape !
Sunt aurul cel brut, revendicat de zei
Alintă-mă cu verdele, ce se piteşte-n pleoape
Nu verdele din iarbă, doar cel din ochii tăi!...

28.12.2012