Sfadă între surori de Ovidiu Oana-pârâu

O sfădeşte, prima oară

Iarna, noua Primăvară,

Zicându-i în faţă verde,

Celei pe care-o precede:

- Fii atentă ! Vezi ce faci !

Dacă vrei ca să îmbraci

Doar frunzişul monoton !

Pune-ţi şi-altceva în ton

Cu superba mea hlamidă.

Haide ! Nu mai fii timidă !

Vei vedea c-aşa gătită,

Cu muguri împodobită,

Viorele, aişori,

Albăstrele şi-alte flori,

Vin cocori să te peţească,

Soarelui să-i povestească,

Soli spre cer şi spre lumină,

De frumoasa ta grădină !

Dar timidă, Primăvara,

îi răspunde: - Surioara

mea mai mare, nu te teme !

Pentru toate este vreme !

Vreau întâi rochiţa nouă

Să mi-o ţes în timp ce plouă

Din a ierbii firicele.

Pun la gât muguri-mărgele,

Iar apoi îmi prind în păr,

Roze şi-albe flori de măr.

Sigur că aşa gătită,

Cu culori împodobită,

Voi fi cea mai mândră-n rochia

Pusă-n ciuda Babei Dochia.

Când cocorii m-or peţi,

Soarelui vor povesti,

Iar căldura-i feciorească

Fi-va-n mine să rodească,

Ce s-o coace-apoi în vară,

Pentru toamna-surioară.

Iarnă, nu fii-ngrijorată !

Eu, aşa îmbujorată,

Mă voi descurca prin vreme !

Du-te, şi nu te mai teme !