luni, 11 martie 2013

Sfadă între surori de Ovidiu Oana-pârâu


O sfădeşte, prima oară
Iarna, noua Primăvară,
Zicându-i în faţă verde,
Celei pe care-o precede:
- Fii atentă ! Vezi ce faci !
Dacă vrei ca să îmbraci
Doar frunzişul monoton !
Pune-ţi şi-altceva în ton
Cu superba mea hlamidă.
Haide ! Nu mai fii timidă !
Vei vedea c-aşa gătită,
Cu muguri împodobită,
Viorele, aişori,
Albăstrele şi-alte flori,
Vin cocori să te peţească,
Soarelui să-i povestească,
Soli spre cer şi spre lumină,
De frumoasa ta grădină !

Dar timidă, Primăvara,
îi răspunde: - Surioara
mea mai mare, nu te teme !
Pentru toate este vreme !
Vreau întâi rochiţa nouă
Să mi-o ţes în timp ce plouă
Din a ierbii firicele.
Pun la gât muguri-mărgele,
Iar apoi îmi prind în păr,
Roze şi-albe flori de măr.
Sigur că aşa gătită,
Cu culori împodobită,
Voi fi cea mai mândră-n rochia
Pusă-n ciuda Babei Dochia.
Când cocorii m-or peţi,
Soarelui vor povesti,
Iar căldura-i feciorească
Fi-va-n mine să rodească,
Ce s-o coace-apoi în vară,
Pentru toamna-surioară.

Iarnă, nu fii-ngrijorată !
Eu, aşa îmbujorată,
Mă voi descurca prin vreme !
Du-te, şi nu te mai teme !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu