Prima poezie de Elena Valeria Ciura

Oare cine, când şi unde
A ticluit primele versuri?
Sunt sigură că omul se rugaIar ruga dura cât seara ţinea
Ori , devreme, dimineaţa.

Când totul era aşezat,
Se putea sta cu puritatea la sfat!

Auzindu-l şi alţii, ce ciudat,
ce frumos sunau cuvintele în gura lui,
au început să inventeze şi muzica
şi aşa, se pare, că a apărut imnul şi oda!

Odată, pe cand se băteau
cavalerii lunii cu cei ai soarelui,
privighetoarea îşi încerca notele mai înalte,
un drumeţ, din altă parte
obosit şi chior de-un ochi
cu desagi plini cu cărţi
şi terfeloage de legi
a poposit la un castel
si a compus un rondel.

Un altul , atât de mult a îndrăgit poienile
si râurile noastre
că a rămas aicea , printre castre.

Şi-au mers şi dintre-ai noştri, mai departe
şi s-au întors cu altă carte-
cu genuri noi şi multe specii-
am început să concurăm cu grecii
şi cu romanii, ori cu alte naţii
venite pe aici cu banii
sau după bani,
pentru sărmanii de poeti
talentaţi,dar fara de talanţi
autoexilati pe stânci fără de viaţă
ori în tabun,furând câte-o mireasă!

Şi cum legenda spune
aici s-a rasturnat Cassiopeea,
peste neaoşele care, din care
ne privesc, uneori cu nerăbdare,
frumoasele muze,
susurând , printre cărnoasele buze.

Şi din primăvară până-n primăvară,
AICI se scrie, se dansează, se cântă
Şi se recită tot ce ajunge la stele
Smulgându-le lacrimi ori scăntei
Şuvoi pornind din cer in tei
Legându-ne fără curmei
De acest TEI ,fără de care
Am fi doar RĂTĂCIŢI în lumea mare...