roșu de Nuța Istrate Gangan

(clădirea are porţi mari şi albe
litere adânc încrustate
o roză a vânturilor se străduiește inutil

să stabilească o direcție
într-o zi fără vânt)

în colț
femeia cu ochi blajini
șoptește continuu
strivindu-și fruntea în pumni
de ce-ai plecat...
de ce-ai plecat...

ceilalţi
sar coarda şi şotronul
construiesc avioane de hârtie
își scriu numele
depozitează vise
apoi aşteaptă enervant de răbdători
decolarea

tu ciopleşti o aripă
dintr-un lemn prea tare
ochii îți lucesc pierduți
vena sub tâmplă se zbate mocnit
ţi-ai însângerat degetele
îți privești zâmbind rana
fascinație morbidă
gest nebun
scrii pe uşa albă numele meu
încercând să-mi dai un semn

literele roşii îmi ard retina
ochii împăienjeniţi nu deslușesc semnul
ţin un avion în palma de jar
și mă rog
să nu-şi ia zborul...

să nu-şi ia zborul...

să nu...