Iubito,
pe verticala zidirilor mele
am pus culorile cu gust de iubire
şi sunetele le-am pictat cu inima arzând de nelinişti.
Aici am închipuit curcubeie de arşiţi
bând din izvoarele cuvintelor
şi-am făurit cupole
din doruri în care te-am cuprins
cu suflet de tine-nsetat.
Eu însumi eram curcubeu
zămislit din zăpezile-albastre,
ce mi se coborau pe tâmple
din izvorul munţilor cu doruri pe creste,
iar tu erai lumina împletită-n coroanele visului
spre care tânjeam
în sărbători fără nume şi fără de glas.
Iubito,
simfonia esenţelor ce-aleargă prin irişii tăi,
cu irizări de verde şi trunchi de brad
mi-a dăruit cântec
în nopţile noastre albite de vis,
iar acum o scriu în ascultarea toamnelor
cu suflet de rugină în plete.
Primeşte sunet tors din caierul inimii mele
să-ţi aducă aminte că eu mai exist.
Mulţumesc pentru postare. Săptămână binecuvântată îţi doresc să ai. :)
RăspundețiȘtergere