Era ultimul,
rămas ca să soarbă
nectarul unei flori
nemuritoare
şi-nvestmântat
în praful ei de aur
se răsfăţa zâmbind încet
spre soare.
Dar toamna a venit
cu ploi şi brume grele
şi floarea,
floarea lui s-a ofilit,
dar ea ştia,
ştia că-n primăvară
va râde iar
în soarele-aurit.
O, bietul călător
plângea-n neştire
iubita lui plecată
fără ţel,
şi-ndurerat
îşi strânse-a lui aripă
şi lângă ea
muri apoi şi el.
Povestea lui,
povestea mea sau poate
povestea ta
ce o spui
spre-al serii ceas
e doar povestea
unui flutur cărui
iubirea de cuvinte
i-a rămas.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu