M-ai întrebat
şi eu te-am întrebat,
răspunsurile însă
n-au dorit s-apară;
de te-am iubit
sau m-ai iubit
mai poate fi
adevărat,
precum adevărat mai este
că ziua bate-n seară.
Şi tot mereu,
mereu ne-om întreba,
deşi noi ştim
răspunsul ce-o să fie,
de te-am iubit,
sau m-ai iubit cumva
doar numai noi
şi Dumnezeu o ştie.
Şi, iată, înserând
pe-al iernii drum,
mai port în suflet
frenezia firii
şi-mi vin iar
întrebările duium
despre esenţa
tainic-a iubirii.
Mulţumesc. Numai bine.
RăspundețiȘtergere