Astăzi
am urlat peste zare
biciuit de furtuni
sufletul meu
pornise-n plimbare
şi se zbuciuma
în genuni.
Pădurea urlase nebună,
stelele speriate fugeau
şi-n colţul acela de lună
de dorul flămând
se-ascundeau.
Muşcasem
cu dinţii sterpeziţi
firmituri adunate de-aiurea
focul din mine frigea
arzându-mi în urlet pădurea.
Focul...focul...
cu limba roşie
muşca din trupul meu osândit
urlam
şi-ntrebam
şi-ntrebam
pentru ce n-am murit.
Undeva mierlele
mureau în pădurile mele,
lupi hămesiţi
înfipseseră colţii în ele.
Focul...focul ardea
patimă roşie
blestemată-n uitare...
Azi inima mea a urlat
urlet de lup,
de însingurare.
Focul...focul...
patimă însângerată
se-ntindea...se-ntindea
peste lumea mea dărâmată.
Focul...patima…
Focul…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu