RUGA de Aurel Peteoaca

As vrea sa urlu,,, dar sigur nu mai pot,
Caci floarea neinflorita ma sugruma,
Eu sunt lastarul altoit pe-un ciot,
Iar apa ploii ma inabusa in spuma.
Un vant turbat ma arunca in furtuna,
Ma indoi pe margini aprige de hau
Si astept cu nerabdare vremea buna
Cand soarele saruta pleoapa de bargau,
Cand brazda imbibata duhneste a belsug,
Iar iarba temerara porneste-n aventura,
Atunci tu, Doamne, prefa-ma intr-un rug
Si pune-mi seva primaverii in gura.
Da-mi Doamne si mie o farama de noroc,
Cat sa primesc pe prispa pasari calatoare
Si-mi lumineaza viata, macar din loc in loc
Cu aurul din grau si razele din soare.
Iar cand Padurea se cuibareste in alint
Cu frunze verzi si triluri ingeresti,
Atunci sa-mi pui in par si fire de argint,
O sa inteleg ca, sincer,  ma iubesti.