de-a mea,
cu tine nu mai duc
niciun război,
ţi-am pus în palme,
sufletul,
cândva,
şi-apoi,
l-am adunat
de prin
noroi.
Cu palme
tremurânde
şi uscate,
l-am plămădit
din ploi,
şi din cuvânt,
s-a-ntors apoi,
zâmbind,
din moarte,
în trupul,
prea firav,
şi suferind.
Dar azi,
e mai puternic
decât ieri,
durerea,
şi-a învins-o
pe vecie,
şi-oricât ai vrea
să crezi şi să mai speri,
nu mai trăieşte
nicio agonie!
ţi-am pus în palme,
sufletul,
cândva,
şi-apoi,
l-am adunat
de prin
noroi.
Cu palme
tremurânde
şi uscate,
l-am plămădit
din ploi,
şi din cuvânt,
s-a-ntors apoi,
zâmbind,
din moarte,
în trupul,
prea firav,
şi suferind.
Dar azi,
e mai puternic
decât ieri,
durerea,
şi-a învins-o
pe vecie,
şi-oricât ai vrea
să crezi şi să mai speri,
nu mai trăieşte
nicio agonie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu