Mare de Veronica Simona Mereuta

câte păcate ai să mai speli,
sărat,neiodat,ca la descălecarea de zaruri
"Iacta alea est" îmbracă magia în haine de gală

împlinita lună îţi ia prizonieră uimirea
aşteptând o nemeritată minune
mirajul e întâi sălciu,apoi blues,
într-un final ,ai în palme aceleaşi întrebări,
vii,mustind a clocot de tăgadă

zăpada trebuie rugată să pogoare
la mal de mare, albastrul e stăpân desăvârşit
dincolo de candoare nedeterminată,
vorbele mari vin pe tavă,sincopat,
ca o invenţie nefolositoare
"Ceva drept nu va avea nevoie de a fi îndreptat"
nu poţi da înapoi după ce ai jurat

ea,nu e vreo Elenă sau Marie sau Ioana D'Arc,
mereu aceea care va mânca pământ de e cu trebuinţă cuiva,
un aşa legământ de răbdare pentru a contura calea,
pentru a înduioşa inima perfectă din oglindă
prietenă cu cerul şi pământul
ultimii zei pe care nu a trebuit să-i înduplece

28.11.2012
VeSMe