ALISSIA de Elena valeria Ciura

Din Răsărit, o troică prăfuită,
De vânturi purtată, de vânturi izbită,
Prin tropote rupte de trăznete duse

Scârţâie roţile, se rotesc învinse

Grăbeşte spre mare, cu mare tristeţe
ALISSIA de groază îşi lasă palatul
Şi fuge de lume, sperând în Înaltul,
Uitând de odoare,
Uitând ce o doare...

Nechează arabul şi murgul şi roibul,
Se clatină troica, se-ncinge vizitiul
Amarul din suflet nu-nvinge pustiul
Căci biciul ce-i mână ca pana se simte,
Durerea cea mare, durerea e-n minte...
Rămas-a în urmă un sat de morminte...

Spre zări friguroase troica o duce
Duşmanii trofeu îi vor faţa de înger
Ea roagă –acum cerul un fulger s-arunce
Să scape de cinstea de-ajunge sultană
Şi geme seraiul, dar alta-i e teamă
Că-i schimbă iubitul, religia,tot neamul...
Salvare-şi crede marea şi poate ,oceanul...