Peisaj citadin - de Boris Ioachim

Undeva un clopot bate
Rar vestind pe câte-un dus…
Pe trotuare desfundate –

Trec mulţimi în negru-apus.

Târgu-şi varsă calm vacarmul
Peste case, străzi, livezi,
Peste-un veac în care calmul
E un lux – ce rar îl vezi.

Sărăciile-s stăpâne
Peste suflete de robi,
Nu se-arată zile bune –
Trecători toţi par orbi.

Cer de plumb apasă zarea,
Târg şi oameni şi alei…
Iarna îşi deschide floarea
Chiciurilor peste tei.

Îmi târşesc paşii agale
Rătăcind prin parcul gol…
Bălţi de gheaţă-mi stau în cale –
Dar arar le dau ocol.

Ce sfârşită îmi simt firea –
E un timp pentru beţii –
Cred că asta ni-i menirea,
Ca ratării-i suntem fii.

Ţară cu cernită zare,
Fii tăi, grăbiţi se duc,
Spre tărâmuri cam neclare –
Clătinându-se năuc.

Nici speranţe, nici iluzii
Nu ne-mbată-n înserări…
Veac viclean naşte confuzii,
Închizând albastre zări.

…Ce trotuare prăpădite –
În oraşul prăpădit!
Oameni trişti, feţe cernite,
Trec prin veacul nesimţit…