de adunat frunzele ca
bigudiurile,
cu sânii plini de merlot,
iubitei îi răbufnesc, din când
în când, tăcerile în metafore
pe care nu plătește taxe și biruri
ce fericită e pe moment
și marea fericită să-i inunde
privirile, diftongii
am plâns destul singurătatea
mângăi umerii și spatele femeii
promisiuni certe
până spre asfințitul
promis de toate științele oculte
secunda belșugului e cea mai scurtă
abreviere a speranțelor
avortate de milenii
roase pe la coate
cerul încă nu s-a prăvălit
alb peste toate frunzele răsucite
ca bigudiurile de adunat
șuvițele umede
prea multe drumuri abandonate
prea multe încăperi ascunse
pentru o unghie de tihnă
nici n-o să mai plângem
nici n-o să mai judecăm
vreun Dumnezeu
o vreme
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu