furtuni trecute pe pământ de Ovidiu Oana-pârâu

Zeus-grecul,

Jupiter-romanul,

Bel-asirul

Şi Donar-germanul.

Thor la nordici

Afni la hinduşi...

Toţi stârneau furtuni când lumea

Se-abătea din calea dreaptă,

Hărăzindu-le genunea

Ca decizie înţeleaptă.

Nori şi fulgere şi trăznet

Se-abăteau ca din senin,

Dacă zeului sub râset

Nu se aplecau în chin.

Din suflarea lor de ură,

Se sfârşeau copaci, sălaşuri.

Gloatei ca adunătură

Îi ţipau prin tunet glasuri

De supunere umilă

Şi de oarbe proorociri.

Zeii toţi fără de milă

Se-ntreceau în năluciri.

Şi-ncărcau stoguri de nouri

Ce potopuri descărcau,

Iar la urmă-n curcubeuri,

Pronia lor proclamau.

Iernile puneau să urle

Criveţe şi vijelii,

Ce făceau să ţipe-n turle

Clopote peste vecii.

Dar furtunile în lume,

Ca şi omul, ca şi zeul

Încetează când anume

Hotărăşte Dumnezeul.

Căci furtuna nu-i la ceruri

O pedeapsă hotărâtă.

Sau mustrare pentru oameni

Peste lume pogorâtă.

***

[din Ciclul "Poveşti din veac"