Se făcea dimineață... de Nicoară Nicolae-Horia

22 Noiembrie 1951- 22 Noiembrie 2012

E atâta linişte acolo pe plai,
Cine vrea, poate să o înţeleagă!

Era într-o Joi, când mă năşteai,
E Joi și acum și-i tot mai întreagă.

Sub tâmpla căruntă se zbate un Gând,
Clipa de-atunci gângurită o vreau,
Te întreb, Maică, nu ştiu până când-
De ce mi-ai dat apă din clopot să beau?

„Blestemul” acela mă face să fiu
Mereu între altar şi Rugăciune,
Câtă vreme din Vreme sunt viu
Voi scrie cuvântul până la tăciune.

Se făcea dimineață, peste fântâni
M-ai poruncit să le fiu curcubeu,
Cartea Aceea, ce mi-ai pus-o în mâini,
Mi-a rămas deschisă mereu.

Acum, ca niciodată, vreau să mă spui,
Clipa se face tot mai târzie,
E atâta liniște acolo pe grui!
Câtă din ea mi-a rămas, cine ştie...

Mă văd câteodată Copchilul ce nu-s,
Ochii lui, Doamne, încep să mă frigă,
Leagănul, cel de nuiele, s-a dus,
Umblă prin lume de-atunci și tot strigă.

Prietenii mei, din prezent şi trecut,
Dacă o Mamă aveţi fiecare,
Nu uitaţi ziua când v-a născut-
Azi, e Ziua mea, din întâmplare...