Ochi 30 de Costel Suditu

Desigur că cercul, a fost mai întâi o linie dreaptă.
Că timpul tot sărea pe ea ca într-o joacă,
Sigur că s-a curbat

Făcând-o un semicerc,
Şi tot jucându-se,
A transformat-o-n roată;

Ce pişicher mai e şi timpul!
Cât amăgeste el pe om,
Născând un oscilant dicton
Că i-ar fi vieţii ciripitul,
Când peste vânturi pribegite
Un cer pustiu se-aşterne,
Cu încrustări nemărginite
În piept şi peste vreme..

De stai puţin să te gândeşti,
Pe cine haina doare?
Şi când durerile lumeşti
Te-au pus vreodată-n soare?

Noi suntem timpul, fiindcă Tot,
Cu noi odată pleacă,
Şi totul va să fie mort,
Ca o măsea stricată.