ANTONIME... de Patricia Serbanescu

Ştiam că sunt croită optimistă,
Căci nu băgam dorul în seamă,
Nici nu gândeam, ca-n lume mai există

Acea iubire, ce ne cere mereu vamă.

Când clopotul l-aud, sunt tristă
Se-amestecă chipul cu zarea,
Devin pe loc mai pesimistă
Şi caut să-mi mai schimb, cărarea.

Caut iubirea, îi fac contur
O leg cu chingi să numai scape,
Mă uit cu grijă prin prejur
Ca să particip... la agape.

Cu inima dospită, fug în rai
Unde aştept cu dor, să fiu găsită
Şi de-oi veni, şopteşte-mi tu ,,mai stai,,
N-am să-ţi refuz iubirea nerostită.

Nici numai ştiu, în pesimismul meu
Celulele îmi fierb în mod acerb,
Că nu-mi doresc, decât sărutul tău
Sensibil şi stângaci, poate... imberb..

Şi-n optimismul meu, visez albastru
Când ochii tăi alunecă spre suflet,
Încă te simt, iubitul meu sihastru
Tot încercând, sfiit, să-mi intri-n cuget.

Şi-acolo-n verdele catifelat
Ne-om îmblânzi cu dulci cuvinte,
Căci nu există-n lume alt bărbat
Să-mi răscolească spiritul fierbinte,
Stănd prizonier, numai la mine-n minte.

07.nov.2012