ȚĂRÂNA, FĂPTURĂ FLĂMÂNDĂ de Stefan Oana Valentin

Umed tremurat, speriați
Ochii limpezi de ciută
Clipesc nevinovați și se-nchid

Horcăitul e ultima vorbă
De sacrificiu timid.

Caldă e carnea
Ce-i mai trăiește
Ochii, delicatesă de lup
Catedrala-i plină de foame
Suflete albe acolo se duc.

Pământul are o gură imensă
Și-o poftă flămândă perfid
Putrezim, hrănind nemurirea
Somnului fără sfârșit,
Viața-i o luptă, murind.

Suntem doar ciute pierdute
Crunt sfâșiate-n pământ
Fălci în care se moare,
Țărână pierdută prin curtea
Cu nume de cimitir.

Pământul e suflet bolnav
De smintit carnivor.

06 11 2012
ȘTEFAN OANĂ