Tot n-am crezut că am să mor, căci aveam încă un picior.
Apoi cu braţul retezat... puteam să mor ca un bărbat!
... tot n-am lăsat din mâna spada, să-mi las în părăsire-ograda.
Din sol am prins o rădăcină, m-am ridicat şi-am prins lumină,
Simţit-am sânge şi vigoare... din neamul ăsta ca un soare,
Nuu! N-am să las vreo arătare, să-mi spuie mie cum se moare...
Şi n-am să las ce e al meu, sunt ca un sfânt pe plaiul meu.
Am învăţat de la ai mei, să nu stai jos, între mişei,
Şi aşa i-am spus mereu, mereu... tot ce-i mai bun fiului meu,
Să nu se lase doborât, de oameni cu vreun gând urât,
Să se ridice imediat,... ca un roman adevărat!
... tot n-am lăsat din mâna spada, să-mi las în părăsire-ograda.
Din sol am prins o rădăcină, m-am ridicat şi-am prins lumină,
Simţit-am sânge şi vigoare... din neamul ăsta ca un soare,
Nuu! N-am să las vreo arătare, să-mi spuie mie cum se moare...
Şi n-am să las ce e al meu, sunt ca un sfânt pe plaiul meu.
Am învăţat de la ai mei, să nu stai jos, între mişei,
Şi aşa i-am spus mereu, mereu... tot ce-i mai bun fiului meu,
Să nu se lase doborât, de oameni cu vreun gând urât,
Să se ridice imediat,... ca un roman adevărat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu