Şi-n noaptea cu aripi albastre de vis
aleargă cu coamele-n vânt iar sirepii
şi pasc din cuvintele care le-am scris
cu mâini tremurate pe marginea stepei.
Şi vin bidiviii, nostalgici nebuni,
le dau trecătorii iar tăvi cu jăratic
şi trec rânchezând, bântuind prin genuni
s-aducă pe tâmple iar albul iernatic.
Cu ei eu mă duc, însetat de iubiri,
spre malul de-apus, spre ziua-n amurg
şi-n sufletul plin de atâtea rostiri,
sunt calul sirep, sunt calul cel murg.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu