din copilărie de Nuța Istrate Gangan

luna umblă zăludă cu ochii sparţi
ca o bătrână care a călcat pe ochelari

( din obişnuinţă îi poartă oricum)

tot din obişnuinţă câinii urlă la lună
a jale a pustiu și a plictiseală desigur
prost obicei îţi spun
sunt atâtea lucruri la care oamenii ar trebui să urle
în loc să arunce cu barda în lună şi să îndârjească bietele animale

eram copil
umblam noaptea pe malul apelor
și prindeam în năvoade albastre
toate lunile care coborau sprințar în unde
nu-mi era frică de monştrii din adânc
nici de omul de pe lună
cel mai tare mă îngrozea
urletul prelung şi sfâşietor al unui câine pribeag
la o răscruce de drumuri
fix la miezul nopţii
când strigoii îşi făceau plimbarea obişnuită

și luna umbla zăludă cu ochii sparţi
ca o bătrână care a călcat pe ochelari

(din obişnuinţă îi purta oricum)