AMINTIRE VIE... de Patricia Serbanescu

vântul duios, m-adia în soare
şi răvăşindu-mi părul către mare
mă prinde-n amintirea încă vie

când pipăiam nisipul... lipit cu noi
de glie...

era sublim atunci, nespus de bine,
îmi aminteşte vântul, despre tine
ţâşneau scânteile timp şi răstimp
iubire zămislită pe alge...
şi nisip.

îndrăgostiţi, cu sufletul fierbinte
ne alergam în clipocit de valuri,
îmi vin în minte dulcile-ţi cuvinte
când încercai să mă ridici...
pe maluri:

- iubire, vei veni iar tremurând
cu-adierea-ţi parfumată în cuvânt?
ca un vulcan, lăsa-vei lava pe pământ
‘necându-mă în respiraţia ta
flămând?

cât mai doream să ne-ntâlnim în vară
şi-n suflete să presărăm fiori, spre seară
să luminăm nisipul cu străluciri cuprinse
în pletele ce-aşteaptă încă pe plajă,
neprelinse...