ÎMBLÂNZITORUL DE ARIPI de Stefan Oana Valentin

Tu, pană dulce, pierdută-n căutare
Vino să îți descânt deochi de zbat
Copilule uimit, încă mai ai picioare

Pământul plânge surd de al tău drag.

Nu-ți arde tâmplele prea reci, de stele
Mângâie-ți zbuciumul înalt, de nori
Vino să creștem înzecita necădere
De dor, nicicând să nu mai zbori.

Îmbracă-te-n veșmânt de pământean
Și poartă blând, umil, povara morții
Să nu te pierzi, curent într-un ocean
Aici îți poți găsi destinu-n fața sorții.

În palma mea acum așează-te și plângi
Voi îmblânzi căderea-ți cruntă în țărână
Pășește mândru nu te târâ pe brânci
Din ultima ta zbatere de mână.

14 12 2012
ȘTEFAN OANĂ

Pianul (de pe terasă) de Elena Valeria Ciura

Soaptă clipocită 
Peste bolovani,

Şopot de căzute frunze,
Amintiri prin ani.
Stropii arămii -
Din paharul de cristal,
Se preling în linişte,
Urmărind un val.

Clinchet violin,
Sunet neînvins,
Paharul înspumat
Şi un zvon de plâns
Sub brăduţul ceruit
Încă nu s-au stins...

S-a oprit pianul-
Ecoul mai pluteşte,
Visul curge de la sine
Timpul nu se mai grăbeşte......

Bate-un clopot-,
Pe parchet se-aude-un toc
Pianul iar începe
Poate-un vals,
Ori step ori rock
Miezul nopţii! Artificii!
Sărutări sub vâsc
Trist, un an mai pleacă,
Trist, că nu-i un vis!

Zeu şi... zău! de Elena Valeria Ciura

Toamne duse
Doamne tunse
În parabole seduse

Şi ascunse-n rotogoale
Ce le fură şolduri goale
Legende contaminate
Cu plăceri nedescifrate
Întrebări nevinovate
Şi...citate...

Toate le găsim
În legenda despre vin
Când Bachus a rămas
Fără vie, vin şi glas
Şi-a chemat în ajutor
Vreo cinci zei şi-un muritor
Şi-n beţia lor, năuci
S-au împiedicat de furci,
S-au bătut ca nişte curci
Din Olimp-iată-i în nuci!
Şi de-acolo în butoaie
Pe pământ, după uluci...
Aşteptând bacantele
Să le scoată doagele...

Colind întârziat de Elena Valeria Ciura

S-a întors cu bucurie-
Cu genţi multe, ecusoane
Şi stampile,

Geamantane cu rotile,
Gemând de bunătăţi-
Din cele străinătăţi.
Strigă tare,
De se-aude până-n vale
-Dezleagă , mămică gardul,
Să văd d bradul,că mi-e dor-
De când fost-am eu fecior
Nu mi-a mai aromit casa
Nucul, mărul ori gutuiul,
Nici ogradă ca la noi
Ninsă, cât câmpia-ntinsă,
Vânt ca-n cânt de nai pierdut
Şi adus de-un fulg pe lut.
...Bate dragul mamii-n poartă
Şi se uită roată-roată,
Dar uşa cine-i deschide?
O vecină, mai bătrână,
Chiriaşă de-o săptămână,
Căci mămuca se mutase,
Mai în sus pe după case,
Unde-i loc verde descris-
În cărţi sfinte, Paradis!
Când îl vede, nu-l mai vede,
Doar din ochi izvor porneşte,
Abia-n casă de-l pofteşte,
Şi ce-a fost îi povesteşte...
De ai şti, dragă copile,
Cât pe drum, în sus şi-n jos
Pe lângă râul cel secat
De spălat, pe obraz dat
Cât a plâns şi a gemut.
Te-ai întors, bine-ai făcut
În săptămâna de Crăciun,
Nu-ţi şedea bine pe drum...
Ţi-a lăsat multe ogoare
Casă, vie , trei livezi...
-Stai, mătuşă, te opreşte
Averea îmi prisoseşteşte;
Am venit ca s-o-mbunez,
De An Nou s-o-nveselesc,
Cu dragoste s-o-nvelesc,
Pe la neamuri să urăm,
Cu colindul să plecăm,
-Nu îmi spune că s-a dus
Când sosit-am de departe
S-o ajut, s-o îngrijesc..
-Drag copile, cam târziu
Zilele ni-s numărate
Nu aşteaptă dupănoi
Că dincolo mergem goi
Cât trăim ne bucurăm
De sunteţi pe lângă noi
Chiar de nu avem belşug
Drag ni-i pruncu şi ograda
Dragă mama, drag şi tata...
Nu murim, de suntem vrednici
Chiar de–avem vecini nemernici-
Scormonim cuvinte bune
Şi trăim cuminţi pe lume!

Câte nu-s în lumea asta!
Pe toate le-am vrea în pântec
Dară viaţa făr-ai noştri
E copilul fără scâncet!

15 dec 2012

Colind şoptit de Boris Ioachim

Pe sub chiciuri, prin troiene –
Pe sub crivăţul ce geme,
Voi veni, în iarna grea

Să-ţi şoptesc colinda mea.

Într-o noapte o să viu,
Pe când dormi, în ceas târziu,
Şi Crăciunu-ţi voi vesti,
Cu glas molcom ţi-oi şopti:

„Te iubesc – afară-i ger
Dalbe flori şi leru-i ler!
Te iubesc, adânc, păgân,
Cu doru-n suflet stăpân.

Dormi, frumoaso, dormi senin –
De luceferi, ceru-i plin!
Sufletul mi-e plin de tine –
Plin de dor şi de suspine.

Cât de tare trupu-mi vrea
Lângă trupul tău să stea!
Doar o clipă – o clipă, zău –
Să atingă trupul tău.

Dar n-aş vrea să te trezeşti
Căci îmi place cum zâmbeşti...
Zâmbet cald, copilăros –
Tu visezi ceva frumos!

Mi-aş dori ca-n visul tău
Să pătrund, puţin, şi eu...
Dar n-aş vrea intrus să fiu,
Căci nu am de und-să ştiu

Dacă-n visul tău, cumva,
Tu nu eşti cu-altcineva...
Dar e noaptea de Crăciun –
Şi-un sărut pe pleoape-ţi pun.”

Şi-o să plec, tiptil, tăcut, –
Lăsându-ţi înc-un sărut...
Mâine dimineaţă-n zori,
Scuturată de fiori

Când din somn te vei trezi
Lângă tine vei găsi
Crenguţă verde de brad –
Şi pe pleoape sărut cald...

În ăst timp, eu, prin troiene,
Pe sub crivăţul ce geme,
M-oi întoarce acas’ zâmbind –
Fericit că un colind

La ureche şi-am şoptit
Cu glas tandru-n dor topit
Un colind – caldă şoptire,
Cânt de drag şi de iubire.

...Pe sub chiciuri, pe sub nea
Şi la anul voi pleca –
Cât o fi iarna de grea,
Să-ţi şoptesc colinda mea...

bună seara de Leonid Iacob

Bună seara-ţi răspund

prin năprasnicul ger

când orele nopţii

aleargă spre tine,

mi-e viscol în mine

şi viscol e-n cer

dar simt că mai eşti

tot aici lângă mine.

Bună seara, lumină,

mi-e ochiul rănit

de-atingeri brumate

ce vin violine.

din vifor albastru

ce doare cumplit,

dar simt că mai eşti

tot aici lângă mine.

Te văd

prin troienele aspre-notând,

dar pasul ţi-i sigur

şi inima-ţi bate

Şi iarăşi îţi scriu

pe o filă de gând

poeme de dor

dintr-o albă cetate.

Bună seara , lumină…

Vis de iarnă de Ovidiu Oana-pârâu

Mă-ntorc din nou cu gându-n urmă,

În satul ce-am iubit enorm,

Ascult talăngi ce sună-n turmă

Şi liniştit, încet adorm.

Se-amestecă, în vise, glasuri,

De ţânci ce-nnoată în pârâu.

Scârţâie carele pe haturi,

Ducând la moară snopi de grâu.

O ciocârlie înfioară,

Bolta senină, fără nori,

Cu triluri parcă de vioară,

Ce-n suflete trezesc fiori.

Apoi, alt vis. Foşnet de frunză,

Sub vânt de toamnă ascuţit.

Începe frigul să pătrunză,

Un greier leneş, zgribulit.

Pe care-l ştiu. Cântat-a vara,

Fără să-i pese de urmări.

Acum îşi ţine strâns vioara,

Şi rătăceşte pe cărări.

Iar peste el încep să cadă,

În linişte de nefiresc,

Steluţe albe de zăpadă,

Pornite din înalt ceresc.

Un ultim cri… mai lasă somnul

Să-nţepe zarea albă toată.

Cu gându-apoi alerg spre Domnul

Şi Maica Lui Imaculată.

Mă-ndrumă steaua fermecată

Şi pruncul îl ascult cum plânge,

Spre primavara luminată,

Când de pe cruci picură sânge.

Un sânge ce renaşte viaţa,

În spirite şi în natură.

Acelaşi ce topeşte gheaţa,

În suflete şi dă căldură.

Sub care iarba germinează,

Pârâul apa-şi limpezeşte,

Greieri viori îşi acordează

Şi grâul nou în lanuri creşte.

Am aţipit doar o clipită

Şi ani de zile-am străbătut,

Prin vatra satului iubită,

Crezând că-s iar la început.

Da-i numai visul din Ajun.

În casă-i cald, şi liniştit,

Aştept brăduţul de Crăciun,

Să-l văd cu stele-mpodobit.

Vezi, doamnă dragă... de Cătălin Codru

Au fost şi clipe-n care nu puteam,
Nici să trăiesc... şi nici să fiu,

Dar au trecut când tu sunai...
Şi n-aş fi vrut să strigi tu... a pustiu.

Atunci simţeam că eu sunt greu,
Dar greutatea din alarmă..
Suna a strigăt de ateu,
Ce şi-a pierdut subit din karmă.

Strigai şi tu poate şi eu...
Acelaşi gând seca simţirea,
Şi-am stins în mine suflul greu,
Nu ştii cum mi-a fost mie rătăcirea.

Acum cu sceptru de-mpărat,
Îmi spulberi orice pic de tihnă...
Te urci pe-un piedestal înalt...
Şi-mi tulburi bruma de odihnă.

M-ai ţine-mi predici derivate,
Cum îmi spuneai cândva odată,
Şi... ipoteze demonstrate,
De vremuri stinse, neprobate!

Acum când ştii că îţi e bine,
Îţi ştergi pantofii tăi frumoşi,
De ce-a rămas... pierdut din mine,
Şi-mi spui că zorii-s radioşi.

Vezi scumpa doamnă, cum iubirea,
Are un singur sens de mers,
Când eşti tu sus doar potrivirea,
A fost un bun rămas de şters!

Tăceri de Boris Ioachim

...Şi ce să-ţi spun, când nu mai sunt de spus
Decât tăceri groteşti, stânjenitoare?!
Iubira noastră, tristă, a apus –

Tu n-ai habar ce mult durerea – doare.

Arsura rece, a zăpezii, parcă,
Mă clatină, sub vântul grobian,
Cum clatină talazu-n mare o barcă...
Se apropie un nou sfârşit de an.

Aş vrea să te colind în asfinţituri
Dar glas nu am – tăcerea ta l-a frânt;
Şi ger mă scurmă, cu-ngheţate râturi –
Şi-oricum, în suflet, nu port nici un cânt.

Dar te visez, mereu, în miez de noapte –
Ba te visez chiar şi în miez de zi...
Dar ne-mai auzind a tale şoapte,
Eu nu mai ştiu ce-nseamnă „a iubi”.

Făptura ta, de acum, îmi e străină
-Sau, poate că, străină mi-a tot fost?! –
Cândva, mi-erai şi ţel, mi-erai lumină
Şi, vieţii mele, îi dădeai un rost.

Azi, alte ţeluri, alte idealuri,
Încerc să încropesc în viaţa mea...
Privesc pe geam: ninsoarea cade-n valuri
Ca albe draperii de catifea.

...Şi ce să-ţi spun, când nu mai sunt de spus
Decât tăceri groteşti, stânjenitoare?
Iubirea-mi pentru tine a apus -
Într –un noian de ceaţă şi ninsoare...

In noapte de Irina Nedelciu

Drumul spre tine de Lavinia Amalia l

Am rascolit curcubeul in odiseea ochilor mei,

am tras de snururi timpul ce s-a impiedicat

ca sa ma poti vedea.

Ti-am auzit ecoul spart

din sufletul prea gol de asteptare

Strigatu-ti mut a rupt spinii trandafirului

de unde picura balsam

in crapaturile pamantului ca semn de ruga

pentru noi

Nu ne-am nascut in acelasi anotimp

nici in acelasi timp sau loc

Dar ti-am simtit briza si

iti adulmesc urma

 lasandu-ma purtata de valurile zbuciumate

pe marea ta

Am despicat furtuna noptii

cu fulgere de foc

sa-ti stralucesc minunea

caci bratele mele au fost sculptate

pe forma sufletului tau.

Ne-am ancorat dorintele

in Stanca dragostei

slefuita in lumina ce topeste zdrentele

pribegiei

si ne dospeste

nemurirea

RĂSPUNS LA ÎNTREBĂRI de Patricia Serbanescu (pastişă la poezia ,,Întrebări,,de Boris Ioachim)

Aş vrea să pot răspunde la multe întrebări

De cum eram îndrăgostiţi şi căţăraţi pe nori,
...Amestecaţi cu stele, ne vânturam văzduhul
Şi totul, chiar nimicul, se contopea cu duhul…

Apoi… singur de eşti, te zvârcoleşti de nervi
Când nu ai lângă tine şi nu poţi să culegi
Un trandafir …cu spin, crescut în pribegie
Pierzând saliva gurii… cauţi întreaga glie…

De mă întrebi de transă şi paşii ameţiţi
Să stii ! aşa am fost, când eram fericiţi
Nu adormeam de dor, iubiţi nevinovaţi,
Eram încercănaţi, precum caii mascaţi…

Mereu iubirea mare, îmi sfredelea ungherul
Şi mă-mpingea voit, să-i stăpânesc misterul
Apoi, când jarul stins, cu lacrimi era lut
O luam pe prund la vale, într-un nou început…

Încă mi-aduc aminte, stând noaptea pe furiş
Cu tălpile pe-asfalt, lent, mai cerneam pietriş…
Istoria se repetă… dorinţele-s… ispite
Se-ntorc filele cărţii, ce-ajung…îngălbenite...

13.12.2012

Sarbatorile vin… de Lacramioara Lacrima

Iubite, sarbatorile vin din nou
Si tu stii cat imi e de greu…
Pentru ca mult imi lipsesti

Dar, eu stiu ca ma iubesti…
Iata, Craciunul iar soseste,
Cineva pe mine ma doreste
Oare, ce mi-as mai dori mai mult,
In tacerea iernii sa ascult…
Linistea din fulgii de zapada
Sau o inima ce vrea sa ma vada?
Vantul noptii ce alinta intr-una
Sau un suflet ce ma vrea sub luna?
Nu vreau brad si nici un cadou
Vreau sa fim doar…tu si eu…
Cu drag sa ma imbratisezi
Ochii mei, doar tu ca sa ii vezi…
Sa imi spui ca pentru tine sunt
Una, singura pe acest pamant…
Stelele le-am numara pe rand
Niciodata nu ne-om alunga din gand
Si din gheturi de cristal
Eu voi fi a ta in mandru voal
Iar dintr-o alba si pura lumina
Pe al meu par vei aseza cununa…

Iubite, sarbatorile se-arata
Iar, acum, nu, ca altadata…
Ca te-am cnoscut pe tine…
Eu te chem sa fii cu mine…
Deschide usa larg, priveste,
La cineva ce se gandeste
Dorurile sa-ti tot trimita
Tu lasa tot…te uita…
Din cer iar vine si va fi sa cearna
Albe nameti…iubirea mea din iarna,
Care e atata de gingasa
Esti gata ca s-o inviti in casa?
In suflet si in camaruta ta
Te asigur, nu vei regreta…
Dar, oare ce-i vei da in schimb?
Caci vrea o vorba de alint
Si multa, multa mangaiere
Ca si la anul sa aiba putere.
Sa vina iar la tine-n prag
Sa te colinde cu mult drag…
Iubite, iar vine Craciunul
Fara tine bun…n-o fi nici unul
Miros de cetina-i la tine
La mine-i numai dor…de tine…

AM ÎNVĂŢAT SĂ-MI STRÂNG SINGURĂTĂŢILE… de Ioana Burghel

Am învăţat să-mi strâng singurătăţile
de pe toate drumurile
albe de tine…

La celălalt capăt al lumii
a fost furtună de zăpadă…

Acolo
undeva
inima se troienise…

Într-o zi
am să ţi le dăruiesc
vegheate de singura lumină
rămasă
să incendieze pustiul…

Viu
nu e decât omul
care-şi învaţă paşii
pe de rost…

Vii
nu sunt decât
oamenii
care au învăţat
să-şi recite
moartea… 

În vizită la Moş Crăciun de Ovidiu Oana-pârâu

M-am rătăcit, la fel ca prima dată,

Prin pajiştea de nea a veşniciei

Pe-un gând alunecând. Iar bucuriei

Formă i-a dat, fereastra pomădată.

Am şters o gheţişoară şi-am privit

Prin geamul alb, hotar spre Moş Crăciun.

Întâi am vrut o vorbă să îi spun,

Dar m-am oprit, văzându-l aţipit.

Cu chipul luminat ca de o poznă,

Cu barba spumă, peste piept lăsată,

În jur cutii, păpuşi şi ciocolată,

Aprinsă pipa, risipea miroznă.

Renii cuminţi îşi rumegau tăcerea,

Piticii adormiseră trudiţi

Pe preşuri, care-unde risipiţi,

Ştiind că-n daruri germina plăcerea.

Mi-a fost de-ajuns o clipă să privesc,

Tablou în care liniştea-i stăpână,

Cu pătura aflată la-ndemână,

Genunchii m-am gândit să-i învelesc.

Povestea mea despre ”a fost odată ...”

Adoarme năzdrăvanii nepoţei.

Vor auzi prin vise clopoţei,

Poate la fel ca mine, altă dată.

OFRANDA UNUI VIS de Popa Ines Vanda

Mă-ntorc în amintirea iernaticelor gânduri, 
Îndepărtez troiene spre-a te putea vedea, 
Ghețarilor fățarnici le spulber din taluzuri, 

Pentru-a pătrunde-n suflet la-ndepartarea ta.

Dantele de-ntuneric în cale pretutindeni,
Perdele de albastru mi se ridică-n drum
Și inocente lacrimi se scurg in foc de cremeni ,
Nori tulburi se înalță pe ceruri ca un fum.

Eu nu găsesc cărarea ce duce inspre tine,
E tot mai lungă noaptea si gândul abătut,
Luceferi de zăpadă te-ascund printre ruine,
In morile căutarii doar pași umbriți de lut.

Fantasme rătăcite mi se-ntrupează-n suflet,
Te caut ca un bezmetic in cerneri din trecut
Oglinzi de întristare în carusel de plânset,
În mine ard ofrande de dorul surd si mut.

Culege-mă din vise si-oprește secundarul
Clipitelor năuce din suflet răstignit,
O ultimă-ncercare să inșelăm destinul,
Topind ghețarii vremii și timpul ostenit.

Întâmpină-mă-n poarta castelului de gheață,
C-o lacrimă în suflet și-n mână cu o stea,
Zidește-mă în minte și spulberă din ceață,
Atinge-mă cu geana iubirii de zorea.

La gardul așteptării e îngerul iubirii,
Noianele de vise pe care le-am rodit,
A lacrimilor taine scăldate-n faldul serii
Și sufletele-n doruri, de dor nemărginit.

Ridic astăzi privirea și-absențe trecătoare
Se spulberă-n pustiul tacut din Empireu,
Te-mbratișez cu gândul și inima-mi tresare,
Ce dulce-i regăsirea ,tu dor în dorul meu.

Ma-ntâmpini cu speranță,iubire si candoare,
Reverși în mine cupa cu liniște și dor,
Pe buze simt sarutul nectarului din floare
Și-mbratisat cu tine mă-nalț și zbor,și zbor.

Cădeau din ceruri taine în buchete de Ovidiu Oana-pârâu

Cădeau din ceruri taine în buchete,

Ca într-un dans de lină rostuire,

Plutind ca voaluri albe şi cochete,

Spre locul destinat de împlinire.

Mişcări de fulgi în ritmuri de romanţă,

Compun zăpezi ce-n ele se aşează,

Omagiind pământul cu speranţă

Şi-al zilelor decor imaculează.

Părea că se întoarce înspre sine,

Natura ce fusese la plimbare

Şi aducea din ceruri noi lumine,

Să ţeasă pentru viaţă noi covoare.

Se-ndestulează câmpul cu albeaţă,

Ca pânza unui pictor inocent,

Făcând să pară noua dimineaţă,

Pe-al lumii şevalet, doar un accent. 

Vine iarna de Augustin Septimiu Ioan

Se-ascunde ziua în noapte
Și-apar primii fulgi solitari...
Credeam că iarna-i departe

Dar iat-o, venind peste ani.

Ne-atinge blând pe la tâmple
Iar focul surâde mocnit.
Miroase cald a plăcinte
Și-a brad... Minunat asfințit!

Ne-albește viața, iubire,
Când mâna în mână ți-o țin
Încă mi-e foame de tine
Și încă spre tine mă-nchin!

Ne cerne timpul, femeie,
Și-și cere tributul lumesc.
Îl rog o clipă să steie
Să pot să-ți mai spun... Mulțumesc!

Doamna mea imaculată,
Cântă îngeri la ferestre...
Eu, te-alint ca prima dată,
Tu, mă ningi ca în poveste!

Întoarcerea Evei de Emil Marian

Pierdută-mi ești Eva, iubire-mi tîrzie,
Frumoasă ai fost și mai ești și acum,
Mă rog azi la Domnul cumva să te-nvie,

S-apari lîngă mine, să vii de pe drum.

M-aleargă un gînd și mă duce acasă,
Șoptindu-mi duios că iubirea m-așteptă,
E-ascunsă-ntr-o glastră cu roze, pe masă,
Iar pașii timizi către-acolo mă-ndreptă.

De trandafiri e toată casa plină,
A lor arom-acuma te momește,
Te-aștept aici să fiu a ta lumină,
Eu sunt Adam, cel care te iubește.

Adame, o Adam, bărbatul meu dintîi,
Plecat-am fost prea mult în astă lume,
Iubirea-ți de-nceput o am la căpătîi,
Pe tine te iubesc și al tău nume.

Te-ntoarce acum Eva iar la mine,
Iubirea-mi te cheamă acuma acasă,
Uită de lume, privește-mă mai bine,
Iubește-mă cît viața ne mai lasă.

Poveste-aceasta veche-i mereu nouă,
Cu suflete pierdute și-al lor dor,
Ce se găsesc în dimineți cu rouă,
Cînd soarele apare dup-un nor...

Cântec de mireasă de Costel Suditu

Plânge, mama, draga mea…
Ai plecat de-acasă;
Tatăl tău, cu inima

Lăcrimează, arsă.

Ce ne-om face de-acum, noi
Fără puiul nostru?
Or să treacă anii, goi;
Viaţa, un căpăstru.

Suntem fericiţi, să ştii!
Nu căta în gânduri…
Pentru noi vei străluci,
Ca o floare-n crânguri

Câte zile vom avea
Fata noastră dulce,
Pe oriunde te-ai afla;
Soarta te va duce…

Cântă struna de vioară
Ochiul străluceşte,
Tu ne strângi, a câta oară
Dragă, îngereşte!...

Să dansăm şi veselim,
Să încingem hora,
Socrilor să dăruim
Fericită, nora!

Căci, ia uite ce te saltă
Ginerele nostru!
Fericit, parcă aşteaptă
Să îi pui căpăstru,

Al iubirii şi-nfloririi,
Cum l-ai luat de-acasă,
Şi alintul preţuirii:
Soarele pe masă.

Te cântăm şi te dansăm
Scumpa noastră fată,
Iar pe-un zâmbet, ne semnăm:
A ta, mamă, tată.

Fericirea… de Lacramioara Lacrima

Toata viata in nestire
Alergi dupa fericire
Nestiind ca e in tine

Tot sperand sa-ti fie bine.
Si tot cauti s-o gasesti
Fericit esti cand iubesti
Cat pe lume noi traim
Fericiti dorim sa fim.
Pare a fi un ideal
Nu-i pe munte nici pe deal
Daca ti-o imaginezi
In ea mult mai mult tu crezi…
Destinul daca-l infrunti
Impotriva lui de lupti
Fericirea vei afla
Sta doar in puterea ta…
*
Fericirea-i floare rara
Trece ca o primavara
Dar ea se intoarce iara
Ca un fluture pe-o floare.
Intr-o zi te-am cunoscut
Cu iubire ai aparut…
De atunci port in privire
Bucurie, fericire…
Acum viata-i armonie
Visele sunt poezie
Si din marea bogatie
O trimit cu drag doar tie…
Fericirea- e un dor
De a repeta usor
Sa te vad din nou si iar
Sa-mi oferi placere-n dar…
*
Fericirea o-ntalnesti
Cand pe altul fericesti
De aceea este bine
Ca sa daruiesti iubire…
Fericirea-i o dorinta
Care-n tine ia fiinta
Tot asa cum o-mplinesti
Vesel esti ca reusesti…
Uita, ce-a fost inainte
Alunga raul din minte
Optimismul e un drum
Pentru fericire-acum…
Daca-ai sti cat te iubesc
Ai fi fericit, firesc
Si de stiu ca sunt iubita
In sfarsit sunt fericita…

va ninge iar de Leonid Iacob

Va ninge peste noi, mereu va ninge

din alte vremi cu albe amintiri

şi prin ninsoarea viscolită  de afară,

vom depăna încet întâile iubiri,

Va ninge cu secundele uitate

pe-un colţ de-album, va ninge rar

Iar ceasul de decembrie va ninge

Cu-o altă filă-n vechiul calendar.

Va ninge cu furtunile din suflet

şi cu zăpezile copilăriei mele

şi, fulguind o lacrimă fierbinte,

Voi poposi cu gândul printre ele!

Va ninge peste noi, mereu va ninge,

va ninge cu secundele uitate,

va ninge cu furtunile din suflet

şi iarna coborî-va peste toate.

La mine ploua iar… de Lacramioara Lacrima

La mine ploua iar
La tine e zapada
Multe ganduri impart

Si parca-s luate-n seama
Caci picurii stropesc
Iute, purtati de vant,
Eu stau si ma gandesc
Fulgi de-ar fi pe pamant,
Acum cand este iarna
Dar stropii cad intr-una
Dand un aspect de toamna
Cu apa-i din natura,
Incerc sa evadez
Cu gandu-n departari
Asa-mi imaginez
La iernile de ieri,
Cand eu eram o fata
Jucandu-ma pe afara
Cu neaua cea curata
Faceam om de zapada,
Ningea cu fire albe
Plapande, racoroase,
Se asezau pe haine
Frumoasa-i iarna noastra…

Privesc ploaia cum bate
Pe geam curgand alene,
Atatea ganduri am
Si-mi este dor de tine,
Norii sunt toti de-a valma
Pe ceru’ intunecat
Peste a naturii palma
Murmura-neincetat,
In boabe ude, clare,
Rostogolindu-se-n jur
Iubirea mea e mare
Cu ea ma inconjor
In suflet mi-este calda
Deloc nu imi da pace
In zgomot ploaia cade,
La tine iarna tace
In linistea-i domoala
Prin gheturi cristaline
Si fulgii de nea fina
Dorul pleaca si vine
Nu cauta-n zadar
Pentru ca iti sunt draga
La mine ploua iar,
La tine e zapada…

MĂRTURISEŞTE ! de Aurel Peteoaca

Atunci când frunza dezertează bezmetic din gutui
Şi fulgii de zăpadă au penetrări erotice de plumbi
Coboară în tine cu sfială şi smerit să spui,

De ce te ascunzi în vise şi cu năluci mai umbli.

E frig şi mă pătrunde-n oase o stare de război,
Sub orizont o stea cade prizonieră la lumină,
E vremea spovedaniei,vorbeşte despre noi,
Cum stăm înlănţuiţi şi interzis ,sub lună plină.

Mi-e frică, îmi bate-n uşă apoclipsa trâmbiţată,
Iar timpul prin clepsidră aleargă fără rost,
Nu ezita,vorbeşte cum pustiesc în ceartă
Şi cum iubirea îţi rămâne santinelă în post.

Îngeri deghizaţi în cai,fură planeta pe potcoave,
Amestecând haotic gânduri,iluzii şi angoase,
Vorbeşte-ne în şoaptă asasinând octave,
De ce destinul, în cale ,ca înger mi-te scoase.

Atunci când frunza dezertează bezmetic din gutui
Şi primeşte fulgii de zăpadă ca pe o reîncărnare,
Mărturiseşte! Eşti liberă să urli şi să spui
De ce iubirea te aprinde şi nefiresc te doare.

Te somez!......Mărturiseşte fără de rezervă,
Sub jurământ conjugă verbul ce te animă,
Din când în când mai cazi dar te ridici cu vervă,
Eşti paradox cu aripi şi lacrimă sublimă.

colindă fulgii... de Ovidiu Oana-pârâu

a început întâi ca un arpegiu

cu vântul care tremură prin crengi

verificând cum frunze cad elogiu

alcătuind de iarnă grele cergi

pământului ce-ngroapă rodnicia

sub patul ruginiu care-o-nnădi

poclăzi de fulgi ce-acopăr trăinicia

oceanului de grâu spre a rodi

apoi s-au ridicat în zare cornuri

ce trâmbiţau sosirea în rafale

a hergheliilor de nori şi volburi

ce greu aştern omătul peste cale

ajuns la noi puhoiul de ninsoare

se-acordă-ntr-o superbă simfonie

cu dansul lin al fulgilor ce-mi pare

un joc de îngeri plin de armonie

ULTIMA FRUNZĂ de Patricia Serbanescu

Ultima frunză, ultimul pas
Strivite par şi făr’de mine
Conduse cu un bun-rămas,

Pe drumul greu, ales de tine…

Am să te sorb în curcubeu
Fără cenzură-n respiraţie,
Ne-om regăsi, nu va fi greu,
Două vechi fiinţe din creaţie…

Te-oi recunoaşte dup-aromă
Când mă săruţi poate imberb,
Urmandu-ţi umbra de fantomă
Calca-voi paşii, ce se şterg.

Şi Sus, voi arde pe-al tău rug
Din veşnicie, mă culegi
Când apărând, pe-al boltei crug
Vom străluci în vase-ntregi…

Căci fără tine eu nu sunt
Nu-mi voi intra încă în fire,
Când voi pleca de pe pământ
Voi încerca, să-ţi dau de ştire.

Şi eu voi fi ca tine-o frunză
Ce şade veştidă-n cărare,
Un trandafir pe-o veche pânză
Ce flutură la întâmplare…

Ultima frunză ce pare vorbă,
Ultimul pas, fără vreun sens,
Când viaţa-mi va depune jerbă
Am să păşesc, spre cerul dens…

10.12.2012

În roşu de Costel Suditu

Ţi-au dat pe luncă, macii, într-o seară,
O prea frumoasă rochie şi-o brăţară;
Pe-un verde-crud, îmi subjugai privirea,

Cu mâna delicată, preţuirea.

Te unduiai ca o închipuire
Sub vălul poleit de strălucire.
Privea spre tine dintre stele, pală,
Regina-mpărăţiei ancestrală;

Invidioasă, parcă suspina.
Vedea cum eşti şi se cutremura:
C-atâtea stele care-o înconjoară,
Nu o făceau ca tine să apară.

Şi nici în ochii mei n-o mai făceau să fie
Ca-n îndepărtata mea copilărie;
Se unduia şi ea, dar pe un luciu:
Un învechit şi prea uzat capriciu.

Ţi-am prins întinsa mână ca o pană,
Am sărutat şoptirea-ţi diafană,
Şi am înfiorat privindu-te, boltirea,
Descoperind în ochii mei iubirea.

TRISTEŢE DE ÎNGER de Ioana Burghel

Tu nu te regăseşti în lumea asta,

Nici eu nu ştiu de am un loc al meu,
Ne ştie numai Bunul Dumnezeu,
De ce-am deschis aici, acum, fereastra.

Eşti tot mai trist cu fiecare zi,
Eu te ascult şi sufletu-mi se frânge,
Copacii mor ucişi de sihăstrii
Şi-n drumul tău, atâta iarnă plânge.

Ţi-aş desface trupul de adâncuri,
Din iubirea mea să te hrăneşti,
Dar tu, pierdut, păşeşti pe alte piscuri,
Pândit mereu de vulturii cereşti.

Eşti doar un înger trist, cu suflet gol,
Răstignit pe un vârf de cruce-nalt,
Te-aş ridica, duios de sub nămol,
Dar nuferi albi, în palma ta se ard.

să nu fim triști de Bogdan Dumbraveanu

nu-i trist decât tristul 
fluieratul prin 
încăperile inimii

a nespunere, a nevorbire
tot ce pot gândi
tot ce poți gândi
nu gâdilă nici o muscă
deprimată, în prag de sinucidere
pe banda cu miere

să ne atingem corpurile
în tăcere
fără
nici o umbră
de așteptare,
de drag de a fi
unul celuilalt căldură
și poate inimă nouă
mult mai mare

altfel,
trist nu-i decât tristul
celui fără de pereche
rămas cu un ochi mai stâng
și cu o detașabilă ureche

Irina Nedelciu

Am încetat demult să te iubesc,
Nici gânduri către tine nu-mi vuiesc
Iar şoaptele ce-n ani am risipit,
Eu le-am uitat în colbul învechit.

Am încetat demult să te doresc,
Iar cântul nu-mi mai este pitoresc
L-am rostuit în vântul liniştit
Să-mi odihnească somnul obosit.

Am încetat demult să te aştept,
Căci serile-mi dădeau dureri în piept
Iar toaca inimii se obidea,
În ritmul înrobirii-mi apunea.

Am încetat demult să mai visez,
La basmul că-ntr-o zi am să valsez,
La braţul tău, în albul puf de nea
Privindu-ne în ochi, frumoasă stea!

Am încetat demult să te iubesc
Şi ochii în gerul iernii-mi învrăjbesc,
Creând armura frigurilor seci,
Să-mi obosescă pleoapa, când tu treci.

Am încetat demult să te iubesc...

zăpada care cade din înalturi de Ovidiu Oana-pârâu

zăpada care cade din înalturi

se va grăbi câmpia s-o îmbrace

în ritmuri line rupte ca din valsuri

cu succesive straturi de cojoace

colinele amarnic troienite

se vor brăzda de riduri de la sănii

şi-or tremura sub chiote pornite

de ţâncii ce-n zăpadă fac mătănii

pământu-şi va păstra îmbrăcămintea

întreaga iarnă şi pe săturate

ne-om zbengui cât nici cuprinde mintea

pe pârtiile albite peste noapte

N-AM ZBUGHIT-O… de Patricia Serbanescu

Suntem în plină iarnă, toamna încă oftează
Iar cartea vieţii… Domnu-a răvăşit-o,
De ger cuprins în zloată şi dinţii ne vibrează

Te ţin încă aproape, din tine ,,n-am zbughit-o,,!

Numai acolo, mă simt... nespus de bine
Înnumăr iar petale, mă perpelesc la foc,
Cât mi-aş dori să mă păstrezi în tine
Să prindem împreună… şi cel din urmă joc.

Nu poate fi mirare, că doi într-unu-am fi
Numai în doi călca-vom covorul pe furiş
De-aceea tot te rog… nu mă mai ocoli
Nu pot ieşi din tine decât, numai pieziş.

Dilema ce-am avea-o, ar fi... cum am putea
Să ne plimbăm prin suflet, cum e pe cer, o stea
O noapte să dormim în cuib făcut de tine
Şi următoarea seară, în leagănul, din mine...

09.12.2012

nebuni de Vali Zavoianu

cum se tanguie nebunii,
lunecand pe coapsa lunii,
cum adulmeca -n tacere,
blanda noptii mangaiere. 

cum ar vrea sa isi mai culce, 

crestetul pe sanul dulce,

si-n privirea lor flamanda,
cum stau diavolii la panda.

SPAIME de Ioana Burghel

Cerul s-a deschis a iarnă,
Cerul s-a deschis a drum,
Palma Timpului răstoarnă,

Rotocoale mari de fum.

Ca-ntr-un târg din alte vremi,
Stau mesteceni trişti şi goi,
Sclavi ai gerului din ierni,
Sprijinind iarna din noi.

În răstimpuri, doar un corb,
Sparge liniştea de gheaţă,
Speriat de ochiul orb,
Ce-l fixează de prin ceaţă.

Pogoară, iarnă, peste lume! de Ovidiu Oana-pârâu

Pogoară, iarnă, peste lume

A patra anului minune

Şi surpă lumea sub troiene,

Ca-n opere sadoveniene!

Peste naturi cu alb pudrate,

Deasupra liniştii din sate,

Întinde un ocean de tihnă,

Peste a câmpului odihnă!

Aşează-ţi plăpumile-n straturi!

Din reci călduri să ţeşi în haturi,

Peste a câmpului odihnă,

Noi roade, sub ocean de tihnă! 

NINGE - de Popa Ines Vanda

Ninge peste timpul despărțirii noastre, 
Ninge peste clipa bunului rămas,
Ninge cu flori albe de iubiri sihastre,
Ninge peste locul primului popas.

Ninge cu albastru peste dor și doare,
Ninge revărsare de sublim popas,
Ninge cu iluzii și cu sărbătoare,
Ninge pribegirea ultimului ceas.

Ninge în surdină, ninge în cetate,
Ninge peste balul florilor de nard,
Ninge iasomie peste toți și toate,
Ninge cu miresme de argint și brad.

Ninge cu ninsoarea ultimei romanțe,
Ninge peste inimi vise de boemi,
Ninge peste gânduri albe diamante,
Ninge-n alergarea-n care tu mă chemi.

Ninge peste nuferi,ninge peste fluturi,
Ninge peste ritmul pasului trecut,
Ninge peste clipe, peste anotimpuri,
Ninge peste dorul nostru de-nceput!

RUGĂMINTEA MOŞULUI de Paty Serbanescu

Şi la mine Moşu-a stat
Povestind a lui menire,
M-a rugat… să va împart
Pupici mulţi…intru iubire !

Fără băt, ameninţări…
Am putea să fim cu toti
Iubitori şi răbdători
Chiar cu cei, ce sunt doar hoţi…
În curând vom da de stire
De luptaţi pentru dreptate,
De-a sclaviei prăbuşire
Şi de-a noastră... libertate.

Acest Moş şi Moş Crăciun
Ce se află iar pe drum
Vor trezi la toţi conştiinţa
Fără frici, lipsiţi de ură
Fără judecată-n gură…
Lăsaţi sufletul s-aleagă
Pitind E-ul în desagă,
Fiţi mai iubitori, sfătoşi
Milostivi şi credincioşi!

Moşu ţine… la tot seama
Cred că nu plăteşte vama
Pentru tot ce-aduce-n dar
Sau vreo taxă la hotar…
Doamne fer’ totu-i posibil!
Deja îmi palpită cordul
Omul e... irezistibil
Şi ne pune-n cap,
Tot Nordul…

IRINA NEDELCIU

Cireşi glazuraţi azi iarna ne-a dat:
Priviţii prieteni cu gândul curat,
Căci lacrimi de dor prin ochi le străbat
Şi-n ţurţuri cu sânge, ei cad neîncetat.


Curgând spre pământul în alb îmbrăcat
O floare în roşu stingheri au pictat.
Petalele-i cresc, se-ntind nonşalant,
Din floare în baltă uşor s-a schimbat.

În globul de gheaţă cireşii cerşesc
O rază de soare să-i scalde ceresc,
Să-oprească cea pată din albul decor
Şoptind fericiţi că simt un fior.

Fiorul căldurii în sânge îl vor
Ca fructul iubirii să cânte cu spor,
În albul de iarnă când visele dor
Şi geru-i prea mare pe crăcile lor.

Scrisoare de la Nicolae... de Nicoară Nicolae-Horia

6 Decembrie 2012, spre seară...

Azi suntem mulți, el unul singur este,
Spun unii că-i atâta de bătrân
Sfânt Nicolae, Moșul din Poveste!
Câți dintre noi în slova ei rămân?

Iertat să-mi fie gândul, se cuvine
Să mulțumesc la fiecare-n parte
Celor ce-au fost aproape lângă mine
Și-acelora pe care-i știu departe...

Și cu aceeași vrednică iubire
Să mă închin părinților anume
Și îngerului ce le-a dat de știre
Cum să îi spună pruncului pe nume.

De-acolo, dinspre Munții lor mă trag,
Dintr-un neam ne-nduplecat de moți-,
Preasfinte Sărbători ce vin în prag
Să vă găsească sănătoși pe toți!

De suntem mulți, el unul singur este,
Mult mai presus de vreme și de nume
Și vă întreb, cu sufletul pe creste-
Ei, sfinții toți, ce vârstă au în lume?...

rugăciune-umbra trupului meu - de Dorina Neculce

prin femei de pământ
cu ochii stinşi
cu unghiile cusute
încovoiate
ca nişte securi ruginite
trece aburul timpului
ca un muritor
în glasuri de câini
noi drumuri
făgăduind
piepturi
de încâlzit şerpii pustiului
cu pumnii de foc
aerul botează
întru numele tatălui
atâţia fii s-au săvârşit atâtea rugăciuni
ne-au tăiat gâtlejurile
dar câinii de baltă iată
scot colţii de fier
ah doamne cât de lumesc
mă sugrumă şi
mâinile mele găuresc
umplute cu spaimă
adâncul şi cerul
îmi seceră picioarele
umbra trupului meu
aplecând

Gunoaiele... de Nicoară Nicolae-Horia

Purtate sunt prin lume de vânturi și de ape,
De peste tot în viață în calea ta duium,
Atâtea gropi comune ce nu le mai încape,
Tristeți provinciale, gunoaiele de-acum.

Își murmură izvorul pe prund păreri de rău,
Ce tulbure e valul, a cui să fie vina?
Cât de curat odată era în vadul său,
Din zare până-n zare sărbătorind lumina!

Să ne-odihnim o clipă tăcerile din ierburi,
Să ne-odihnim o vreme plecările din vânt
Și aerul acesta de-acum e plin de certuri,
Nu-mi da să îi văd, Doamne, durerea din cuvânt.

Sunt peste tot mormane de nervi și de gunoaie
Și stoluri croncăninde se-aud deasupra lor,
Se înalță-n zare Munții și cerul se-ncovoaie-
De cei rămași Acasă de-a pururea mi-e dor...

‘NĂLŢÂNDU-MĂ ÎNCET… de Paty Serbanescu

Nu este viscol ci taifun
Timpul e nou şi e schimbat
De cauţi, ce-ai lăsat pe drum
Te simţi mereu un condamnat.

Căci viaţa curge, dar cu rost
Roata se-nvârte într-un sens
Rămân păreri, din tot ce-a fost
Ne-aliniem numai din mers…

Cât mi-aş dori să mai revin
În anii mei frumos trăiţi
Să redescopăr cer senin
Pe când eram... doar fericiţi…

Totul e greu şi nesupus
Trecutul nostru e istorie,
Durerea vine spre apus
Fiind zăcută în memorie.

De ce-om trăi în circuit
Cu bine şi cu rău sub cer
Şi ne-amintim spre asfinţit,
Că totu-aici e… efemer ?

Înnot acum într-un ciclon
Aş vrea să ies, prea mult doresc!
Testez puterea de-a fi om
'Nălţându-mă încet… firesc.

CÂT SĂ MAI URC… de Paty Serbanescu

Alunec pe zăpadă, spunându-mi că-i nisip
Mă văd zburând pe nori şi printre maluri,
Îmi amintesc de ţărmul sidefat către Olimp,

Făcând un slalom printre stânci, iţite-n valuri.

Zăresc delfinii jucăuşi în purpuria zare
Şi îmi aştept vaporul ce-acum, e acostat
Mă caţăr uşurată cu zâmbetul în soare
Gândind ca sui spre-naltul… Ararat.

Cât Doamne să mai urc până la Tine ?
Dă-mi doar o mână, ridică-mă s-ating
Gradina ce se-ntinde către mine
Ţi-oi fi aproape şi-n jos… scara o-ntind…

Aş vrea să urce toţi, pe rând să se adape
Ţi-aducem tot frumosul ce zace-aici la noi
Şi-om înnota prin vechi, sfinţite ape
Să retrăim iubirea, doar curăţaţi de ploi.

Că mare-a fost ispita şi taina încercării
Toţi am trăit, având mereu consideraţie…
Tu, Doamne, ai născut, nedând uitării
Jocul iubirii infinite… în a Ta Creaţie.