Întoarcerea Evei de Emil Marian

Pierdută-mi ești Eva, iubire-mi tîrzie,
Frumoasă ai fost și mai ești și acum,
Mă rog azi la Domnul cumva să te-nvie,

S-apari lîngă mine, să vii de pe drum.

M-aleargă un gînd și mă duce acasă,
Șoptindu-mi duios că iubirea m-așteptă,
E-ascunsă-ntr-o glastră cu roze, pe masă,
Iar pașii timizi către-acolo mă-ndreptă.

De trandafiri e toată casa plină,
A lor arom-acuma te momește,
Te-aștept aici să fiu a ta lumină,
Eu sunt Adam, cel care te iubește.

Adame, o Adam, bărbatul meu dintîi,
Plecat-am fost prea mult în astă lume,
Iubirea-ți de-nceput o am la căpătîi,
Pe tine te iubesc și al tău nume.

Te-ntoarce acum Eva iar la mine,
Iubirea-mi te cheamă acuma acasă,
Uită de lume, privește-mă mai bine,
Iubește-mă cît viața ne mai lasă.

Poveste-aceasta veche-i mereu nouă,
Cu suflete pierdute și-al lor dor,
Ce se găsesc în dimineți cu rouă,
Cînd soarele apare dup-un nor...