Gunoaiele... de Nicoară Nicolae-Horia

Purtate sunt prin lume de vânturi și de ape,
De peste tot în viață în calea ta duium,
Atâtea gropi comune ce nu le mai încape,
Tristeți provinciale, gunoaiele de-acum.

Își murmură izvorul pe prund păreri de rău,
Ce tulbure e valul, a cui să fie vina?
Cât de curat odată era în vadul său,
Din zare până-n zare sărbătorind lumina!

Să ne-odihnim o clipă tăcerile din ierburi,
Să ne-odihnim o vreme plecările din vânt
Și aerul acesta de-acum e plin de certuri,
Nu-mi da să îi văd, Doamne, durerea din cuvânt.

Sunt peste tot mormane de nervi și de gunoaie
Și stoluri croncăninde se-aud deasupra lor,
Se înalță-n zare Munții și cerul se-ncovoaie-
De cei rămași Acasă de-a pururea mi-e dor...