MĂRTURISEŞTE ! de Aurel Peteoaca

Atunci când frunza dezertează bezmetic din gutui
Şi fulgii de zăpadă au penetrări erotice de plumbi
Coboară în tine cu sfială şi smerit să spui,

De ce te ascunzi în vise şi cu năluci mai umbli.

E frig şi mă pătrunde-n oase o stare de război,
Sub orizont o stea cade prizonieră la lumină,
E vremea spovedaniei,vorbeşte despre noi,
Cum stăm înlănţuiţi şi interzis ,sub lună plină.

Mi-e frică, îmi bate-n uşă apoclipsa trâmbiţată,
Iar timpul prin clepsidră aleargă fără rost,
Nu ezita,vorbeşte cum pustiesc în ceartă
Şi cum iubirea îţi rămâne santinelă în post.

Îngeri deghizaţi în cai,fură planeta pe potcoave,
Amestecând haotic gânduri,iluzii şi angoase,
Vorbeşte-ne în şoaptă asasinând octave,
De ce destinul, în cale ,ca înger mi-te scoase.

Atunci când frunza dezertează bezmetic din gutui
Şi primeşte fulgii de zăpadă ca pe o reîncărnare,
Mărturiseşte! Eşti liberă să urli şi să spui
De ce iubirea te aprinde şi nefiresc te doare.

Te somez!......Mărturiseşte fără de rezervă,
Sub jurământ conjugă verbul ce te animă,
Din când în când mai cazi dar te ridici cu vervă,
Eşti paradox cu aripi şi lacrimă sublimă.