luni, 17 decembrie 2012

Vezi, doamnă dragă... de Cătălin Codru

Au fost şi clipe-n care nu puteam,
Nici să trăiesc... şi nici să fiu,

Dar au trecut când tu sunai...
Şi n-aş fi vrut să strigi tu... a pustiu.

Atunci simţeam că eu sunt greu,
Dar greutatea din alarmă..
Suna a strigăt de ateu,
Ce şi-a pierdut subit din karmă.

Strigai şi tu poate şi eu...
Acelaşi gând seca simţirea,
Şi-am stins în mine suflul greu,
Nu ştii cum mi-a fost mie rătăcirea.

Acum cu sceptru de-mpărat,
Îmi spulberi orice pic de tihnă...
Te urci pe-un piedestal înalt...
Şi-mi tulburi bruma de odihnă.

M-ai ţine-mi predici derivate,
Cum îmi spuneai cândva odată,
Şi... ipoteze demonstrate,
De vremuri stinse, neprobate!

Acum când ştii că îţi e bine,
Îţi ştergi pantofii tăi frumoşi,
De ce-a rămas... pierdut din mine,
Şi-mi spui că zorii-s radioşi.

Vezi scumpa doamnă, cum iubirea,
Are un singur sens de mers,
Când eşti tu sus doar potrivirea,
A fost un bun rămas de şters!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu