Colind şoptit de Boris Ioachim

Pe sub chiciuri, prin troiene –
Pe sub crivăţul ce geme,
Voi veni, în iarna grea

Să-ţi şoptesc colinda mea.

Într-o noapte o să viu,
Pe când dormi, în ceas târziu,
Şi Crăciunu-ţi voi vesti,
Cu glas molcom ţi-oi şopti:

„Te iubesc – afară-i ger
Dalbe flori şi leru-i ler!
Te iubesc, adânc, păgân,
Cu doru-n suflet stăpân.

Dormi, frumoaso, dormi senin –
De luceferi, ceru-i plin!
Sufletul mi-e plin de tine –
Plin de dor şi de suspine.

Cât de tare trupu-mi vrea
Lângă trupul tău să stea!
Doar o clipă – o clipă, zău –
Să atingă trupul tău.

Dar n-aş vrea să te trezeşti
Căci îmi place cum zâmbeşti...
Zâmbet cald, copilăros –
Tu visezi ceva frumos!

Mi-aş dori ca-n visul tău
Să pătrund, puţin, şi eu...
Dar n-aş vrea intrus să fiu,
Căci nu am de und-să ştiu

Dacă-n visul tău, cumva,
Tu nu eşti cu-altcineva...
Dar e noaptea de Crăciun –
Şi-un sărut pe pleoape-ţi pun.”

Şi-o să plec, tiptil, tăcut, –
Lăsându-ţi înc-un sărut...
Mâine dimineaţă-n zori,
Scuturată de fiori

Când din somn te vei trezi
Lângă tine vei găsi
Crenguţă verde de brad –
Şi pe pleoape sărut cald...

În ăst timp, eu, prin troiene,
Pe sub crivăţul ce geme,
M-oi întoarce acas’ zâmbind –
Fericit că un colind

La ureche şi-am şoptit
Cu glas tandru-n dor topit
Un colind – caldă şoptire,
Cânt de drag şi de iubire.

...Pe sub chiciuri, pe sub nea
Şi la anul voi pleca –
Cât o fi iarna de grea,
Să-ţi şoptesc colinda mea...