pasul suspendat în aer
mâna care agață disperată balustrada
ţipătul strangulat de palma necunoscută
în noaptea în care m-ai crucificat
lipită de zidul care nu reuşea să îmi îngroape forma
eşti gândul care atinge fugar secunda
dintre perete şi trupul meu
pasul şoptit care mi se strecoară printre respiraţii sacadate
în nopţile în care luna se sinucide
izbindu-se de tăceri înnorate
transformându-se în meteoriţii
care
cu gps-uri precise
îmi caută locaţia exactă
tu îmi legi mâinile la spate
îmi ascunzi pensulele
și mă implori apoi să pictez
îmi pregătești
frânghia suspendată
pe care trebuie să pașesc cu precizia
acrobatului de la circul de stat
înainte de tine
nu am fost niciodată întreagă
după tine
n-am să mai pot fi un întreg
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu