Sunt gol de tine... de Cătălin Codru

Voiam decât să ştiu de tine...
De ani întregi nu te-am văzut,

Am strâns atâtea ierni în mine,
Şi nopţi de sare-am dat tribut.

Când simt parfum de flori de tei,
Întind o mână către tine,
Te-aş săruta şi-aş sta să-mi iei,
Şi sufletul pierdut din mine.

Cu pas săltat pe vreo alee,
Râdeai, atunci întreaga vara...
S-a dus cu ea... Calea Lactee,
S-a stins în mine prima oară.

Am rătăcit în întuneric,
Tu n-ai mai fost al meu reper,
M-am stins puţin, dar categoric,
Aşa cum stele mor pe cer.

Nu eşti aici, mai mor o toamnă,
În lumea umbrelor sunt viu,
Până şi cerul mă condamnă,
Şi ştii!... el nu e cusurgiu.

Cât te-am iubit acum o viaţă,
M-aş pierde iar dacă-ţi vorbesc,
În mine-i gol un sloi de gheaţă,
Şi amintirile-mi pălesc.

Din cale te-am pierdut o dată,
Acum din vise mi-ai fugit,
Uscaţi sunt teii de-altădată,
Parcă şi cerul e rănit...

Voiam să ştiu doar că eşti bine...
De-am să păşesc din nou spre ieri,
Vei fi pe veci parte din mine,
Te voi veghea de nicăieri.