SĂ NU MĂ-NTREBI… de Ioana Burghel

Să nu mă-ntrebi de ce sunt tristă,
Căci n-aş putea să-ţi spun precis,
Am strâns amarul viselor deşarte,

Precum bătrânii avutul în batistă.

Să nu mă-ntrebi de ce sunt tristă,
Îngerii mei înfruntă-aceeaşi moarte,
Durerea lumii-n mine mai persistă,
Şi lacrimi duc, sub gene, ferecate.

Să nu mă-ntrebi în trup ce mi se zbate,
Ce păsări negre, nopţi tot răscolesc,
Îmi strâng cenuşa-n filele de carte,
Şi clipele de ieri în palme le topesc.

Să nu mă-ntrebi de zbor sau de iubiri,
Le-am tălmăcit pe toate în cuvinte,
O lume-ntreagă am de-nchipuiri,
De albatroşi cu aripile frânte…

Să nu mă-ntrebi de ce sunt tristă,
Căci n-aş putea să-ţi spun precis…