Melancolie de Boris Ioachim

Când brume de argint cădea-vor lin
Şi n-or mai fi nici frunze prin copaci
Întunecat, o clipă, de-un suspin

Te voi ruga, iubito, ca să taci.

Lumina lunii, ca o mângâiere,
Ne va-ncălzi obrajii pustiiţi
Vom număra luceferi în tăcere
Şi asta ne va face fericiţi.

Vom fi ca altădată, iar copii,
N-om săruta, visând singurătăţi,
Ne vom plimba cuminţi pe străzi pustii
Şi iar vom fi tăcuţi ca-n alte dăţi.

Vom fi în toamnă trişti şi visători
- Purtând în ochi tristeţea unei ploi –
Pustiu va fi oraşul fără flori –
Când brume lin cădea-vor peste noi...